RAGCL a reînnoit gratuităţile la transportul public în comun. În acest sens, încă de la începutul acestui an, aproximativ 180 de beneficiari ai acestor au intrat în posesia noilor abonamente pentru anul 2016.
Printre aceștia se numără 10 angajaţi ai Primăriei, elevii, pensionarii cu pensie mică, veteranii de război şi soţiile acestora, persoane cu handicap şi însoţitorii din suburbiile municipiului Paşcani care circulă cu autobuzele societăţii RAGCL.
La şedinţa de Consiliu Local de la finalul acestei luni problema va fi discutată în plenul legislativului local, care trebuie să achite banii pentru decontări.“O parte dintre călătorii noştri care beneficiază de gratuităţi. Aceste categorii sunt categorii pe care le aleg colegii de la Asistenţă Locală de la Consiliul Local. Ei fac anchetele sociale şi în baza unor tabele care conţin nume, prenume, vârsta şi categoria în care sunt încadrate aceste persoane. Aceste tabele vin către noi, iar în baza lor se fac decontările. Există o hotărâre de Consiliu Local care de obicei se dă în fiecare ianuarie şi cuprinde tot anul în curs. La final de lună va exista şi această hotărâre care va reglementa şi situaţia pe 2016. Am avut discuţii cu reprezentaţii Consiliului Local şi a Primăriei şi nu vor exista probleme în acordarea acestor gratuiţăţi”, ne-a declarat Gelu Nedelcu, director RAGCL.
Menţionăm că sarcina de a numi persoanele care au nevoie de astfel de abonamente le revine celor de la Asistenţă Socială care fac o anchetă socială, iar pe baza ei se realizează tabelele cu persoanele în cauză. Ulterior tabelele ajung la Regia Autonomă de Gospodărie Comunală şi Locativă Paşcani unde sunt validate şi decontate ulterior din bugetul local.
Citește și: {loadposition articlescategoryload}