Coaliția va trebui, la reluarea activității parlamentare, să numească un nou șef al AEP, printr-un plen reunit al Legislativului, însă înainte e necesar să decidă cui va reveni funcția, adică PSD sau PNL. Hotărârea va fi luată la viitoarele ședințe.
Mitulețu-Buică a pleca de la AEP exact la jumătatea mandatului FOTO Mediafax
„Președintele este numit prin hotărâre adoptată în ședință comună a Senatului și Camerei Deputaților, la propunerea grupurilor parlamentare, dintre personalitățile cu pregătire și experiență în domeniul juridic sau administrativ. Este numit președinte candidatul care întrunește majoritatea voturilor deputaților și senatorilor”, este prevederea principală din Legea privind alegerea Senatului și Camerei Deputaților, precum și pentru funcționarea Autorității Electorale Permanente, legată de numirea noului șef. Audierea pretendenților la funcție este făcută de Comisiile juridice reunite, cele care înaintează raportul pozitiv sau negativ plenului reunit.
În cazul în care Coaliția nu ajunge la o înțelegere și nu validează un nou om până pe 13 februarie, când demisia devine efectivă, atribuțiile de președinte vor fi preluate de unul dintre cei doi vicepreședinți.
» Citește continuarea pe pagina autorului


