News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
EducațieLocal

Clubul Copiilor Pașcani și-a stabilit orarul provizoriu pentru noul an școlar

Începând cu data de 8 septembrie, Clubul Copiilor Pașcani și-a redeschis porțile pentru elevi, cu un program provizoriu al activităților extracurriculare, valabil până la 30 septembrie 2025.

Oferta pentru anul școlar 2025-2026 cuprinde o gamă variată de cercuri, coordonate de profesori cu experiență, menite să încurajeze dezvoltarea artistică, sportivă și tehnică a copiilor.

Astfel, cursurile de dans contemporan și modern, susținute de prof. Simona Mitrică, vor avea loc zilnic, de luni până vineri. Pasionații de viteză pot opta pentru karting, coordonat de prof. dr. ing. Gabriel Ciopraga, între zilele de marți și sâmbătă.

Tot în zona artistică, copiii pot alege muzica ușoară – vocală și instrumentală, alături de prof. Costel Lupei (luni, marți, miercuri și vineri), sau canto clasic și popular, sub îndrumarea prof. Laura Niță (luni, marți, miercuri, vineri și sâmbătă). Cercurile de teatru, conduse de prof. Mădălina Andreea Patraș, se vor desfășura în aceleași zile, cu excepția miercurii.

  

În zona sportivă, activitatea de tenis de masă, coordonată de prof. Mihai Vasilică, se desfășoară cinci zile pe săptămână: luni, marți, joi, vineri și sâmbătă.

Pe latura tehnologică, copiii pot participa la informatică, cu prof. Gabriela Panțiru (luni, marți, miercuri, vineri și sâmbătă), dar și la robotică, împărțită între prof. Gabriel Ciopraga (marți) și prof. Radu Buzenchi (luni, miercuri și sâmbătă).

Toate cursurile sunt gratuite.

Reprezentanții instituției precizează că programul afișat are caracter provizoriu și este valabil exclusiv pentru perioada 8–30 septembrie 2025. Din luna octombrie urmează să fie publicat orarul complet și definitiv pentru întreg anul școlar.

Orarul complet îl găsiți în fotografia de mai jos:

Related posts

14 foști membri ai Sindicatului Învățământ Spiru Haret Iași au fost premiați într-un cadru festiv (VIDEO)

Oana

Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă, Pașcani, ediția 2023 (LIVE)

Redacția

Liceenii din Pașcani pot învăţa un an în America

Redacția
Încarcă...