- Home
- Politică
- Ciucă, discuție cu Arhiepiscopul de Canterbury și ambasadorul Marii Britanii privind războiul din Ucraina şi combaterea traficului de persoane
Premierul Nicolae Ciucă a discutat cu Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby și cu ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în România, E.S. Andrew James Noble, despre războiul din Ucraina și combaterea traficului de persoane.
FOTO Facebook
Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, premierul Nicolae Ciucă a avut o întrevedere cu Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, iar „în cadrul întrevederii la care a participat și ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în România, E.S. Andrew James Noble, au fost abordate teme privind evoluția situației generate de agresiunea militară rusă din Ucraina, sprijinul acordat refugiaților și combaterea traficului de persoane”.
Sursa citată a mai relatat că „premierul României a prezentat contribuția țării noastre la eforturile comunității internaționale de a fi alături de victimele războiului, de poporul ucrainean și de autorități. Înaltul prelat a felicitat România pentru viziunea și coordonarea sprijinului umanitar acordat refugiaților din Ucraina”.
» Citește continuarea pe pagina autorului


