Ministerul Sănătății a anunțat, sâmbătă seară, că în mai multe spitale din Capitală vor funcționa, de duminică, centre în care persoanele cu simptome COVID-19 se vor putea testa. Măsura a fost luată în condițiile în care Ambulanța București-Ilfov nu mai face față solicitărilor, iar persoanele care solicită testarea la domiciliu sunt nevoite să aștepte peste 72 de ore.
Conform anunțului făcut sâmbătă seară de către Ministerul Sănătății, pentru scurtarea timpului de așteptare și pentru a asigura accesul rapid la serviciile medicale, s-a decis, împreună cu Direcția de Sănătate Publică București, să fie înființate centre de recoltare a probelor biologice de la pacienții simptomatici la mai multe spitale din București și din județul Ilfov.
Pacienții cu forme ușoare de boală vor fi îndrumați, dacă se pot deplasa cu mijloace de transport proprii, către aceste centre de către operatorii de la call-center-ul DSP București, unde li se vor recolta probe biologice, după care se întorc la domiciliu, iar ulterior li se va comunica rezultatul de către direcția de sănătate publică.
Pentru pacienții nedeplasabili sau pentru cei care solicită în mod expres testarea la domiciliu, Serviciul de Ambulanță București-Ilfov va asigura în continuare prelevarea probelor biologice și acordarea asistenței medicale,
» Citește continuarea pe pagina autorului


