NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Ce se poate trata cu flori de tei

Au un parfum inconfundabil, dar nu numai pentru acest lucru trebuie să le apreciezi. Florile de tei sunt utilizate de mult timp în tratarea unor simptome sau probleme de sănătate, de la tuse la insomnie şi dureri de cap. Întâlnit în parcuri, grădini sau la marginea drumurilor, teiul înfloreşte de la finalul lunii mai şi până în iulie.

Folosite în scop terapeutic sunt florile, care emană un parfum plăcut şi persistent, valoarea lor medicinală fiind conferită, printre altele, de mucilagii (cu un efect emolient şi expectorant), taninuri, fitonutrienţi şi flavonoide. Pentru a beneficia de proprietăţile florilor de tei, culege-le imediat după înflorire, la 1-2 zile după ploaie, pe vreme însorită, după care le laşi să se usuce la umbră. Ceaiul din flori de tei uscate este utilizat din timpuri străvechi pentru ameliorarea simptomelor răcelii sau ale gripei, în tulburări de somn, precum şi hipertensiune.

Sedativ fără reţetă

Dacă nu poţi să adormi când mergi la culcare, mizează pe florile de tei, întrucât au acţiune uşor sedativă. Prepară o infuzie din 20 g de flori de tei la 1 litru de apă clocotită. Bea 1 cană după masa de seară şi una chiar înainte de culcare. Dacă preferi varianta la plic, prepară ceaiul astfel: pune 1-2 plicuri în 250 ml de apă clocotită şi lasă la infuzat cel mult 10 minute. Remediul îţi face bine şi dacă eşti stresat ori te confrunţi cu anxietate sau cu nervozitate.

Leac util în migrene

Pentru că au efecte calmante, florile de tei sunt indicate pentru ameliorarea migrenelor. Le poţi consuma sub formă de decoct, pentru prepararea căruia ai nevoie de 1 lingură de plantă şi de 250 ml de apă rece. Fierbe amestecul 15 minute, filtrează şi bea câte 2-3 căni de decoct pe zi, 1 săptămână. Tot în scop calmant, mai poţi lua şi capsule care conţin tei. Se iau 3 pe zi, după mesele principale, până la dispariţia durerilor de cap.

  

Adjuvant în hipertensiune

Dacă ai tensiunea arterială peste limitele normale, este important să ai un stil de viaţă echilibrat şi să reduci consumul de sare. În completarea măsurilor indicate de medic, poţi apela şi la florile de tei. Se recomandă infuzia concentrată, pe care o prepari din 3 linguri de flori de tei la 300 ml de apă fierbinte. Lasă vasul acoperit 8 minute, strecoară şi bea câte 2 căni pe zi, într-o cură de 6 săptămâni. Poţi încerca şi tinctura din flori de tei. O prepari din 20 g de flori de tei uscate, care se lasă la macerat 10 zile în 100 ml de rachiu de secară sau de fructe. Se agită zilnic, iar după cele 10 zile, se pune în sticluţe şi se poate folosi 2 ani de la data preparării. Ia câte 2-3 ml de tinctură de tei pe zi, diluată în jumătate de pahar de apă. Urmează cura 6 săptămâni.

BZI

Advertisements

Related posts

Un bebeluş de 11 luni a luat foc după ce părinţii l-au lăsat lângă sobă pentru a se încălzi. Micuţul a suferit arsuri grave pe o treime din trup

Redacția

Italia a adoptat o serie de excepţii cu privire la restricţiile impuse persoanelor care vin din România

Redacția

Studiu: Imunitatea la COVID-19 scade rapid la persoanele cu simptome uşoare

Redacția
Încarcă...