NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Eveniment

Toate informațiile necesare turiștilor care merg în vacanță în UE, publicate pe site-ul Re-open EU

Comisia Europeană a lansat luni site-ul ”Re-open EU”, care furnizează informații în timp real cu privire la situația frontierelor și disponibilitatea mijloacelor de transport și a serviciilor de turism din statele membre UE, relatează Agerpres. Site-ul le este util turiștilor care pleacă în vacanță în UE.

Platforma web va conţine şi informaţii practice furnizate de statele membre cu privire la restricţiile de călătorie, la măsurile de protecţie a sănătăţii publice şi de siguranţă, cum ar fi distanţarea fizică sau purtatul măştilor, precum şi alte informaţii utile precum ofertele turistice din fiecare ţară şi din UE.

”După săptămâni întregi de izolare, graniţele interne ale UE încep să se redeschidă. Site-ul „Re-open EU” pe care îl lansăm astăzi va facilita accesul călătorilor la o serie de informaţii practice, care le vor permite să-şi facă încrezători planurile de vacanţă şi să se deplaseze în siguranţă. Re-open EU se adresează în egală măsură proprietarilor de restaurante şi de hoteluri mici, precum şi localităţilor din întreaga Europă, permiţându-le să se inspire din soluţiile inovatoare dezvoltate de alţii”, a declarat comisarul pentru piaţa internă, Thierry Breton.

”Re-open EU” face parte din pachetul Comisiei Europene privind turismul şi transporturile din 13 mai 2020, lansat pentru a restabili încrederea călătorilor din UE şi pentru a sprijini reluarea turismului european în condiţii de siguranţă şi cu respectarea măsurilor de precauţie sanitare necesare.

Dezvoltată de Centrul Comun de Cercetare al Comisiei (JRC), ”Re-open EU” furnizează informaţii în timp real care acoperă aproximativ 30 de indicatori privind transportul, sănătatea publică şi turismul, transmise de statele membre şi completate cu date de la Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC).

LIBERTATEA

Advertisements

Related posts

Cel mai mare târg pentru fermieri îşi deschide porţile la Miroslava

Redacția

Festivitate de premiere a cadrelor didactice pensionate în 2016, membre ale Sindicatului Învățământ „Spiru Haret”

Ema Roman

Triumf pentru Cristian Mungiu la Cannes. A luat premiul pentru regie cu ”Bacalaureat”

Redacția
Încarcă...