RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Economie și afaceri

Creațiile handmade, o pasiune transformată în afacere

Din pasiuni creative se pot naşte afaceri profitabile. Drept dovadă stă handmade-ul care, dintr-un hobby, a devenit o sursă de venit pentru artizanii creativi. În plus, cei care au făcut din asta o meserie spun că nu simt că muncesc, chiar dacă sacrifică de multe ori zile şi nopţi întregi şi fac din mâine lor, cu migală, creaţii unicat. Profitul poate fi şi de mii de euro.

De la un cleşte a plecat tot. A fost scânteia care i-a transformat Iulianei pasiunea într-o afacere de succes. Astăzi este singura sursa de venit şi una profitabilă din care câştigă chiar şi peste o mie de euro, pe lună. Am găsit-o în atelierul ei improvizat în podul casei printre mărgele şi pietre semipreţioase ce aşteaptă să fie transformate în creaţii unicat. Cele mai multe comenzi sunt decoraţiuni de nuntă construite din mii de pietricele.

IULIANA GRUIA, ARTIST HANDMADE – Mă inspir foarte mult din natură şi am zis hai să fac floarea din mărgele şi am încercat diferite modele.

Şi Ioana a făcut o afacere dintr-un hobby. La 21 de ani câştigă bani frumoşi din accesorii din flori şi răşină vândute la preţuri care nu depăşesc 100 de lei.

  

IOANA DAN, ARTIST HANDMADE – De handmade m-am apucat din dorinţa de a crea eu cu mâinile mele diferite pandantive, lănţişoare, brăţări şi tot felul de nebunii.

Bijuterii confecţionate manual creează şi Diana. A început cu mărţişoare, iar astăzi face de toate.

DIANA PORUTIU, ARTIST HANDMADE  După ce ai început pe drumul ăsta nu mai poţi să te opreşti, merg din una în alta.

Pandemia a generat, însă, un gol şi pentru artizanii hand made, iar comenzile le-au scăzut cu aproape 80%. În perioada de izolare, au muncit şi mai mult pentru creaţii noi, menite să atragă cât mai mulţi clienţi.

OBSERVATOR

Related posts

Liderii de sindicat spun ca situatia Scudas este in ceata

Redacția

BRD anunţă lansarea creditul ipotecar„La Casa Mea”, o alternativă pentru Prima Casă

Redacția

Bogdan Alexa a reprezentat ANRSC la conferința comercială “Termoficarea centralizată – pași spre viitor”, organizată în Iași

Marius Parteni
Încarcă...