RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Ce înseamnă să fii polițist? Campanie de informare în rândul elevilor de la Colegiul CF Unirea, Pașcani

Elevii  de la Colegiul Tehnic “CF Unirea”, au avut astăzi întâlnire cu polițiștii de la Poliția de Proximitate din Pașcani. Activitatea a fost menită să creeze o punte de legătură între tinerii din ani terminali de liceu, și mediul de lucru polițienesc.

“La nivel național este o campanie denumită “Și tu poți deveni polițist” și cu această ocazie, mergem în unitățile de învățământ și, pentru doritorii care vor să urmeze cursurile școlilor noastre de Poliție, le prezentăm ce presupune cariera de polițist, de ce să alegem această carieră, puncte tari și puncte slabe în cariera de polițist”, ne-a declarat agent principal la Poliția de Proximitate, Simona Elena Isticioaia.

De dimineață, băieți și fete de la clasele a XI-a și a XII-a, împreună cu directorul adjunct Vasile Sofron,  s-au adunat în sala Cantinei de la Colegiul Unirea pentru a lua parte la o prezentare amplă a ceea ce înglobează meseria de polițist.

  

Astfel că, tinerii au avut ocazia să vorbească cu Agent Șef Principal, Giani Felix Mahu și Agent Principal Simona Elena Isticioaia care le-au adus la cunoștință tot ceea ce trebuie să știe despre această meserie.

Pentru cei care se gândesc să încerce la Poliție, variantele sunt Academia de Poliție de la București, Școala de Agenți de Poliție Vasile Lascăr de la Câmpina și, nu în ultimul rând, Școala de Agenți de Poliție, Septimiu Mureșan, Cluj Napoca.

Interesați cu adevărat sau doar curioși de ce ar putea să afle nou, tinerii au fost mulțumiți de faptul că se organizează astfel de întâlniri, prin intermediul cărora pot ajunge să ia decizii sigure, de viitor. Spunem asta, pentru că vorbim despre elevi care încep deja să se gândească la opțiunile pe care le au pentru după terminarea liceului.

Petru este în clasa a XI-a și a luat în calcul posibilitatea de a merge la Academia de Poliție dar s-a gândit și la Facultatea de Economie. El a dat curs invitației la activitatea de astăzi pentru a afla care sunt punctele tari și punctele slabe pe care le implică jobul de polițist: “E doar o opțiune, vreau să știu avantajele și dezavantajele acestei profesii. Vreau să mă informez”.

Alături de el, colegul său Marius a venit deasemenea pentru a asculta informații de la sursă despre ceva ce a luat în calcul pentru viitorul său. Nu este sigur că vrea să devină agent de poliție dar când va decide, o va face în cunoștiință de cauză: “Mi-ar plăcea să devin polițist, vrea să mă conving dacă se merită să fac asta”.

Și fetelor le surâde ideea de a purta uniformă, motiv pentru care, au venit, în număr considerabil, să primească detalii, de la persoane mai mult decât avizate. Alexandra se gândește să devină polițistă dar așteaptă mai întâi să vadă cum se va descurca la bac. Dintre probele de admitere, crede că la sport ar putea întâmpina dificultăți. 

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Brazi confiscați de polițiști! Ce trebuie să știți pentru a nu avea probleme cu oamenii legii

Ema Roman

Bărbat reținut la Moțca după ce a intrat în casa unui bătrân, sub pretextul că este de la biserică, și i-a furat 4.500 lei

Redacția

Ce a declarat şoferul despre cum s-a produs accidentul de pe trecerea de pietoni de la Lețcani

Redacția
Încarcă...