RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Ce activități vor desfășura Casa de Cultură, Biblioteca și Clubul Sportiv Municipal de Zilele Pașcaniului

Astăzi la sediul Primăriei, s-a întrunit pentru ultima oară, comisia de organizare a celei de a VI-a ediții a Zilelor Municipiului Pașcani. Evenimentul ce va avea loc în perioada 4-6 iulie 2014, va cuprinde, pe lângă evenimentele de pe scena amplasată în incinta Clubului Sportiv Municipal și alte activități organizate de către instituțiile de cultură și sport din municipiu.

 

Vorbim despre Casa de Cultură ”Mihail Sadoveanu”, Biblioteca și Clubul Sportiv Municipal.

  

Directoarea Casei de Cultură, Dana Calistru, a prezentat comisiei ce evenimente vor avea loc în perioada respectivă. Mai exact, vineri 4 iulie, în piața Casei de Cultură va avea loc o deschidere a evenimentului, un târg hand made cu artiști locali, o expoziție de minerale și pietre semiprețioase pe holul instituției, cât și un spectacol muzical susținut de fanfara din Pașcani.

Sâmbătă, tot în piața Casei de Cultură ar urma să vină cei din Ansamblul Folcloric ”Ozana” din Târgu Neamț, asta dacă administrația locală va acorda 600 de lei pentru transportul artiștilor cât și plata reprezentației lor. Mai apoi, în aceeași locație va avea loc o prezentare de modă a celor de la Teatrul de Modă ”Kasta Moreli”.

Duminică dimineața, va avea loc un maraton al teatrului de copii, iar mai apoi un spectacol de muzică și dans organizat de către tinerii înscriși la cursurile de la Casa de Cultură și cei de la cercurile din cadrul Clubului Copiilor Pașcani.

 Biblioteca Municipală are și ea pregătită o serie de evenimente pentru a marca Zilele Municipiului. Directoarea, Mihaela Cojocaru, a prezentat comisiei programul pe care l-a gândit. Vineri, va avea loc un concurs de desene pentru clasele I-IV și V-VIII, concursuri de creativitate hand made, dedicate copiilor sub 11 ani și celor între 11 și 14 ani. Instituția va organiza și o expoziție în imagini a Pașcaniului. Pensionarii pășcăneni înscriși la cursurile organizate de Bibliotecă organizează  ”Amintiri despre Pașcani”,  o prezentare video a începuturilor municipiului. Tot în cadrul instituției va fi organizată și o expoziție a scriitorilor pășcăneni.

Sâmbătă și duminică, programul va fi acoperit cu un amplu concurs de șah denumit ”Cupa Pașcaniului”.

Clubul Sportiv Municipal, reprezentat la ședință de către directorul Bogdan Mandric, are pregătite o serie de manifestări sportive. Mai exact, pe parcursul celor trei zile, CSM Pașcani vrea să reia organizarea Cupei Instituțiilor la fotbal. Mai mult, în centrul municipiului vor fi organizate concursuri de role și de biciclete.

Menționăm că, CSM Pașcani a dorit să organizeze în cadrul zilelor municipiului o partidă amicală între Dinamo II și CSM Kosarom, însă reprezentanții formației din București au transmis că nu pot ajunge.

Citește și {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Decizia privind regulamentul sălilor de jocuri de noroc din Pașcani, amânată de primar pentru o discuție cu aleșii locali

Răzvan Grecu

ApaVital a plantat boscheti peste o investitie de miliarde

Redacția

Autostrada Pașcani – Suceava va fi scoasă la licitație în acest an

Redacția
Încarcă...