News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Câţi kilometri de autostradă se vor inaugura în acest an?

A început numărătoarea inversă pentru finalizarea celor 90 km de autostradă promişi de Guvern la începutul acestui an. În primele şase luni, s-au inaugurat numai 15 kilometri, adică nici măcar 17% din plan. Rămâne de văzut cât se va mai putea face în următoarele patru luni.

 

Din 1990 şi până astăzi, guvernele nu au reuşit să construiască o autostradă care să străbată România şi să lege Bucureştiul de Europa. Bulgarii au reuşit să avanseze, iar astăzi autostrăzile ajung din Sofia în Serbia şi în Grecia. Prin urmare, tirurile au început să ocolească România şi traversează Bulgaria, spre Europa, prin Belgrad. Un ministru al Transporturilor – dacă reuşeşte să construiască o autostradă care să lege Bucureştiul de Ardeal, adică Sibiu-Piteşti sau Comarnic Braşov – ar putea rămâne în cărţile de istorie.

  

Realitatea tristă

În primele şase luni ale acestui an, s-au inaugurat 15 km de autostradă. Oficialii guvernamentali ne anunţă că până la sfârşitul anului se vor da în folosinţă încă trei loturi de autostradă, în lungime totală de aproximativ 50 km, respectiv loturile 3 şi 4 ale autostrăzii Sebeş – Turda şi lotul 4 al autostrăzii Lugoj-Deva. Un calcul simplu arată că 2017 înseamnă, pentru infrastructura românească, încă aproximativ 65 km de autostradă. Nu e rău dacă ne raportăm la „realizările“ din 2016, dar suntem departe de cei 90 km anunţaţi. Mai sunt ceva şanse ca, pe lângă cei 65 km de autostradă funcţionali, antreprenoul lotului 3 al autostrăzii Lugoj-Deva să respecte termenul stabilit, adică sfârşitul acestui an.

Chiar dacă ultimii trei kilometri din autostrada Bucureşti-Ploieşti sunt finalizaţi în proporţie de numai 30%, Compania Naţională de Ad­ministrare a Infrastructurii Rutiere trage speranţe că proiectul se va finaliza tot la sfârşitul acestui an. Pe lângă tronsoanele de autostradă anunţate a se deschide traficului, CNAIR a precizat că la sfârşitul acestui an vor fi finalizaţi şi cei 8,7 km ai tronsonului Gilău-Nădăşelu, şosea la patru benzi ce nu poate fi utilizată pentru că nu este construit podul peste Someş.

Sursa www.capital.ro

Related posts

Campaniile publicitare solicitate de primar, au generat discuții în Consiliul Local

Răzvan Grecu

ADR Nord Est va finanța cu 15 milioane de euro proiectele prioritare ale Pașcaniului

Răzvan Grecu

Ianuarie 2025, cea mai caldă lună ianuarie măsurată vreodată 

Redacția
Încarcă...