Un obiect cu o încărcătură istorică și simbolică deosebită poate fi admirat, începând din această săptămână, la Muzeul Unirii din Iași.
Este vorba despre caseta Principesei Maria a României, piesa centrală a expoziției „În slujba Coroanei”, organizată cu ocazia împlinirii a 160 de ani de la întemeierea Casei Regale a României.
Expoziția reunește zeci de obiecte de patrimoniu – decorații, documente, fotografii, piese de vestimentație și obiecte de artă – care ilustrează rolul Familiei Regale și al unor personalități marcante în construirea României moderne.
Atracția principală este însă caseta oferită Principesei Maria de doamnele române cu prilejul căsătoriei sale.
După moartea Reginei Maria, aceasta a căpătat o valoare simbolică aparte, deoarece, potrivit dorinței testamentare a suveranei, în ea a fost depusă inima Reginei, transportată de Regele Carol al II-lea și Marele Voievod Mihai la capela Stella Maris din Balcic.
Brândușa Munteanu, muzeograf Muzeul Unirii Iași „Este un eveniment de excepție pentru orașul nostru și pentru muzeografia aieșeană, care vrea să vorbească despre legături.
Ce este mai important decât sentimentele?
Este vorba de legătura care a existat timp de 160 de ani între familia regala României, fie că a fost regele Ferdinand, Maria, Carol sau Elisabeta și țara, oamenii săi, reprezentat prin obiecte de excepție, cum este caseta aceasta care a aparținut Reginei Maria și în care a stat inima sa, sau piesa din stânga mea care este Mantia Ordinului Mihai Viteazu, piesă extraordinar de prețioasă.
Vă spuneam despre semnificații.
Sunt 110 ani de când Iași a devenit capitală de război, capitala rezistenței până la capăt și vă spuneam că, dincolo de această semnificație, expoziția noastră cu precădire la Iași și la oamenii săi, legat oamenii care au slujit egalitatea timp de 160 de ani, sunt piese de excepție și vă invit să le vedeți”.
Expoziția aduce în fața publicului și obiecte care au aparținut sau sunt legate de personalități precum Alexandru Averescu, Barbu Știrbey, Eremia Grigorescu, Gheorghe Gh.
Mârzescu și Ernest Ballif, oameni care au contribuit la consolidarea statului român în perioada monarhiei.
Mihaela Simion, director adj.
Muzeul Național de Istorie a României „Piesa centrală a expoziției, sigur și cu povestea tulburătoare din spatele ei și, la fel, o piesă de o tulburătoare frumusețe este caseta care a dăpostit inima reginei Maria.
Ea este o piesă, dincolo de valoarea ei materială, cu o valoare de simbol uriașă pentru că ea este primită de regina Maria în momentul când devine regină de către doamnele române și se alege să închidă ciclu vieții acestui personaj absolut excepțional, nu numai pentru istoria României.
La dorința ei, inima ei a fost depusă în această casetă și în interior o altă casetă învelită în cele două steaguri draginii miliei ei, respectiv steagul coroanei britanice.
Ea era nepoata reginei Victoria și steagul românesc.
Și dorința ei a fost ca inima să se odihnească în locul pe care l-a iubit ea foarte tare, l-a construit, l-a visat, a creat un adevărat paradis acolo.
Este vorba de castelul, dacă vreți, Palatul Ansamblu de la Balcic, în capela ei de pe malul mării Stella Maris.
În momentul ăsta, inima și cealaltă casetă cu steagurile sunt la Muzeul Peleș, în locul în care este firesc să stea, dar această casetă pe care publicul Eșan o vede astăzi este de obicei vizibilă în sala Tezaur a Muzeului Național de Istoria României.” Locul ales pentru organizarea evenimentului are, la rândul său, o puternică încărcătură istorică.
În timpul Primului Război Mondial, între decembrie 1916 și noiembrie 1918, clădirea în care funcționează astăzi Muzeul Unirii a fost reședința Regelui Ferdinand I și sediul Cartierului General al Armatei, într-o perioadă în care Iașul devenise capitala de război a României.
Expoziția „În slujba Coroanei” poate fi vizitată la Muzeul Unirii din Iași până pe 4 octombrie, de miercuri până duminică, între orele 10:00 și 17:00.
Vizitatorii au ocazia să descopere obiecte de patrimoniu rare și
…
Citește continuarea pe site-ul Telem


