Panouri fotovoltaice pe acoperiș, Foto: Zstockphotos | Dreamstime.com
Programul Casa Verde Fotovoltaice a început astăzi cu regiunea nord-vest, iar locuitorii din județele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj, Satu Mare şi Maramureș s-au putut înscrie pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu, începând cu ora 10:00.
Fondurile s-au epuizat încă din primele 2 minute, potrivit estimărilor HotNews.ro.
UPDATE: Informația a fost confirmată ulterior de Ministerul Mediului. „Bugetul pentru această sesiune s-a epuizat în 2 minute. 9.143 dosare înscrise”, au comunicat oficialii instituției.
- „Doar de 2 minute au avut nevoie locuitorii din Regiunea Nord-Vest pentru a epuiza bugetul de 274.290.000 de lei alocat. Acesta a fost rezervat integral, prin înscrierea unui număr de 9.143 de persoane fizice.
- Reacția aceasta demonstrează că a fost o decizie bună să creștem cuantumul alocării financiare de la 20.000 la 30.000 de lei pentru fiecare beneficiar și să finanţăm și acumulatori cu o capacitate de minimum cinci kilowaţi, care să asigure cel puţin o parte din energia consumată în acea gospodărie atunci când nu e soare, pe timpul nopţii sau atunci când panourile solare nu produc energie.
- Sunt convins că și în celelalte regiuni vom păstra acelaşi trend”,
» Citește continuarea pe pagina autorului