RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Bornele Guvernului Ciucă în noul an

Problema stringentă a fiecărei guvernări din ultimii doi ani a fost şi va rămâne şi în 2022 modul cum este gestionată pandemia, prin încurajarea campaniei de vaccinare, aflată în prezent într-un regres continuu, dar şi prin luarea altor măsuri care să ducă la limitarea răspândirii SARS-CoV-2, în condiţiile în care adoptarea Certificatului COVID împarte Coaliţia de guvernare în două tabere: PSD vrea acceptarea pentru valabilitatea certificatului inclusiv testarea antigen, prin teste decontate de stat, în timp ce PNL se opune gratuităţii testelor doar pentru bugetari.  

Implementarea angajamentelor din PNRR va arăta cât de deschisă este Coaliţia la reforme. Până la 31 martie, Puterea va trebui să desfiinţeze Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, în condiţiile în care de nouă luni este blocat proiectul de lege la Comisia juridică din Senat. Tot în 2022, Coaliţia trebuie să definitiveze modificările la legile Justiţiei, precum şi realizarea unor schimbări la Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, pentru ca ţara noastră să mai facă un pas în faţă în ceea ce priveşte ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare.

Până la finalul anului trebuie adoptat proiectul prin care sunt reduse cheltuielile cu pensiile speciale şi aducerea a cât mai multe dintre acestea la principiul contributivităţii,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

  

Related posts

LIVE Război în Israel:Șeful ONU convoacă Consiliul de Securitate / Ajutoarele umanitare „aproape imposibil” de trimis în Gaza / SUA și Israel au discutat „calendarul” viitoarelor atacuri în Gaza, insistând pe calmarea tensiunilor din zonă

Redacția

Germania: Lidera SPD, partidul cancelarului Scholz, nu exclude trimiterea de avioane de luptă Ucrainei

Redacția

Tesla reia producţia în Germania, după perturbările provocate de atacurile din Marea Roşie / La fabrica din Grünheide lucrează peste 12 mii de angajați

Redacția
Încarcă...