RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Bisericile de lemn din Maramureș, cele mai vizitate obiective turistice din zonă, vor fi conservate cu bani de la Consiliul Județean

Bisericile din lemn aflate în patrimoniul mondial UNESCO, patrimoniul local şi naţional vor fi conservate şi întreţinute pe durata acestui an în urma unei finanţări asigurate de Consiliul Judeţean (CJ) Maramureş, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, preşedintele instituţiei administrative, Ionel Bogdan.

„Am alocat din bugetul nostru suma de 1,5 milioane lei pentru conservarea şi întreţinerea bunurilor aparţinând cultelor religioase, majoritatea biserici făcând parte din patrimoniul mondial UNESCO, patrimoniul local, dar şi naţional. Avem un număr de 8 bisericuţe din lemn aflate în patrimoniul UNESCO, fiind printre cele mai vizitate obiective turistice pe durata anului, dar şi alte bisericuţe mai mici răsfirate prin sate şi comune, toate la fel de importante pentru patrimoniul local, dar şi de interes turistic. O parte dintre aceste biserici din lemn au fost introduse într-un circuit turistic complet al bisericilor din Transilvania, semn că suntem posesorii unui patrimoniu arhitectonic valoros pe care trebuie să-l îngrijim, preţuim şi punem în valoare”, a spus Ionel Bogdan.

Potrivit reprezentantului filialei locale a Asociaţiei Naţionale de Turism, Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC), Livia Sima, bisericile de lemn din judeţ sunt vizitate anual de mii de turişti români sau străini.

„Pe durata crizei sanitare, în cei doi ani,

  

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Iohannis, mesaj către Organizația Femeilor Liberale: Sprijinirea femeilor în poziții de conducere reprezintă o sursă de inspirație

Redacția

Ministerul britanic al Apărării: Schimbarea ofițerilor ruși de rang înalt „reflectă diviziunile interne” privind viitorul războiului din Ucraina

Redacția

PSD critică măsurile adoptate de Guvernul anterior privind majorarea preţului la gaze şi energie electrică şi cere modificarea legislaţiei

Redacția
Încarcă...