Cercetătorii afirmă, după ce au analizat efectele consumului de alcool în ceea ce priveşte sindromul alcoolismului fetal, că bărbaţii ar trebui să se abţină de la băutură cu cel puţin trei luni înainte de a concepe un copil, un nou studiu inovator arătând că poate dura mai mult de o lună până când efectele negative ale alcoolului se estompează.

Barbat care cumpără o sticlă cu alcoolFoto: Davide Angelini | Dreamstime.com
O echipă de cercetători de la Texas A&M University a anunţat încă din luna aprilie, printr-un comunicat al universităţii, că a descoperit că obiceiurile paterne de consum de alcool înainte de concepţie pot avea un efect negativ asupra dezvoltării fetale.
Se pare că sperma bărbaţilor care consumă alcool în mod regulat poate avea un impact asupra dezvoltării placentei, a defectelor cerebrale şi faciale asociate cu sindromul alcoolismului fetal (SAF) şi chiar asupra rezultatelor fertilizării in vitro (FIV), potrivit rezultatelor unui studiu publicat în luna aprilie..
Într-un articol publicat luna aceasta în Andrology, laboratorul a demonstrat acum că este nevoie de mult mai mult timp decât se credea anterior, respectiv mai mult de o lună, pentru ca efectele consumului de alcool să nu mai aibă impact asupra spermei tatălui.
» Citește continuarea pe pagina autorului


