Un bărbat în vârstă de 78 de ani din localitatea Buda ajuns în cursul zilei de ieri în Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Pașcani, după ce a căzut de pe bicicletă. 
Bătrânul s-a dezechilibrat în vreme ce cobora strada Ceferiștilor din municipiul Pașcani pe bicicletă, iar greutatea sacoșelor pe care le transporta a produs incidentul. Bărbatul a pierdut controlul bicicletei, aceasta s-a izbit de bordură, victima căzând pe partea carosabilă.
“Ieri în CPU a fost adus un pacient policontuzionat prin cădere de pe bicicletă, un bărbat de 78 de ani din Buda. Avea un traumatism cranio cerebral cu pierderea stării de conștiență, cu amnezie retrogradă. La computerul tomograf s-a evidențiat un hematom parietal drept, motiv pentru care pacientul a fost imediat dirijat la Spitalul de Neurochirurgie Iași pentru rezolvarea de strictă specialitate a acestei probleme“, ne-a declarat dr. Diana Acsinte, purtătorul de Cuvânt al Spitalului Municipal de Urgență Pașcani.
Citește și {loadposition articlescategoryload}


