News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Băncile amplasate pe Esplanadă au început să cedeze. Firma care le-a furnizat a oferit garanție 14 zile

Băncile cu garanţie de 14 zile de pe Esplanada din Paşcani au început să cedeze. Mobilierul stradal achiziţionat şi amplasat în oraş, la finele anului trecut, se degradează pe zi ce trece.

 

 

  

După ce arătam prin imagini cum tălpile de susţinere ale băncilor sunt deja ruginite, la majoritatea dintre acestea, acum a început să cedeze şi lemnul care, în unele locuri, s-a crăpat în două.

Nu cu mult timp în urmă, când am semnalat aceste probleme, Cristian Menegon, pe atunci încă purtător de cuvânt al Primăriei, ne anunţa că mobilierul stradal a fost în garanţie doar 14 zile. Tot acesta preciza, la acel moment, că angajaţii de la Compartimentul de Investiţii vor verifica dacă se impune ca băncile să fie vospite acolo unde a apărut rugina.

Reamintim faptul că în luna decembrie, cu puţin timp înainte de recepţia finală a lucrărilor din cadrul PIDU, administraţia locală a amplasat mobilier stradal, bănci şi coşuri de gunoi, pe scările mici şi mari, dar şi pe Esplanadă. Firma care a furnizat produsele este Ice Creative din Iaşi. 

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Bani de la Ministerul Culturii pentru lăcașurile de cult din Cristești (FOTO)

Redacția

Ce mai cer păşcănenii administraţiei locale!

Ema Roman

Cel mai smecher dintre primarii ieseni este tinut in sah de judecatori! A fost lasat fara mandat iar acum e aproape de puscarie!

Redacția
Încarcă...