Bărbatul înarmat care a ucis 14 persoane la o universitate din Praga ar fi mărturisit într-un bilet de adio că a ucis și un bebeluș de două luni și pe tatăl acestuia cu câteva zile înainte de crimele în masă, a anunțat poliția din Republica Cehă, citată de The Guardian.
Săptămâna trecută, studentul în vârstă de 24 de ani, numit de presa locală David Kozák, a deschis focul în interiorul Universității Carol din inima orașului istoric Praga, ucigând 14 persoane și rănind peste 20.
La momentul respectiv, șeful poliției din oraș, Martin Vondrášek, a descris împușcăturile în masă ca fiind „bine gândite, un act oribil” și a declarat că se crede că suspectul și-ar fi ucis tatăl înainte.
Joi, poliția a declarat că a găsit o scrisoare în casa lui Kozák din satul Hostouň, în apropiere de Praga, în care acesta părea să mărturisească uciderea anterioară a unui copil și a tatălui său într-o pădure de la periferia estică a capitalei.
„Pot confirma că am găsit o scrisoare în Hostouň în care trăgătorul de la universitate mărturisea crima din pădurea Klánovický”, a declarat Jan Daněk, purtător de cuvânt al poliției cehe,
» Citește continuarea pe pagina autorului


