News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Arme chimice în Ucraina: Washingtonul acuză Moscova şi Beijingul că răspândesc “minciuni”

Statele Unite au acuzat miercuri Rusia şi China că răspândesc “în mod intenţionat” “minciuni” despre presupuse laboratoare americane de arme biologice şi chimice în Ucraina, spunând că se tem că Rusia foloseşte astfel de arme interzise, notează AFP, citată de Agerpres.

luptatori belarusi care ar sprijini UcrainaFoto: Captura video

“Kremlinul răspândeşte pur şi simplu în mod intenţionat minciuni potrivit cărora Statele Unite şi Ucraina desfăşoară activităţi legate de arme chimice şi biologice în Ucraina”, a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane, Ned Price, într-un comunicat.

  

“Am văzut, de asemenea, responsabili din Republica Populară Chineză care colportează aceste teorii ale conspiraţiei”, a adăugat el.

“Nu este prima dată când Rusia inventează astfel de acuzaţii false împotriva unei alte ţări”, a afirmat el, dând asigurări că acestea au fost “infirmate definitiv şi în mai multe rânduri”.

Chestionată marţi în cursul unei audieri parlamentare, numărul trei al diplomaţiei americane, Victoria Nuland, afirmase că Ucraina dispune de “facilităţi de cercetare biologică”.

“În prezent, suntem de fapt destul de îngrijoraţi de posibilitatea ca forţele ruse să încerce să preia controlul asupra acestora”, a adăugat ea, spunând că lucrează cu ucrainenii pentru a preveni ca aceste materiale sensibile să “cadă în mâinile” Moscovei.

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Dragnea a văzut la protestele din 10 august cum Jandarmii împărţeau flori, nu cum băteau oameni nevinovaţi

Redacția

​Cupa Africii pe Națiuni: Camerun și Burkina Faso s-au calificat în semifinale

Redacția

Moțiunea de cenzură a PSD va fi citită astăzi în Parlament: „Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor. Jos Guvernul Cîţu!”

Redacția
Încarcă...