
Armata Română caută militari. Anul acesta, peste 4.000 de posturi au fost scoase la concurs în cadrul Armatei mpRomâne, în 34 de judeţe şi Bucureşti.
Angajările masive vin ca urmare a valului de ieşiri din funcţie din ultima perioadă. Anul trecut, Armata a pierdut 6.600 de angajaţi, iar anul acesta peste 3.600. Cei mai mulţi militari au demisionat sau au ieşit la pensie, pe fondul reducerii vârstei de pensionare.
Activităţile de recrutare în Armata Română continuă până la finalul lunii, în unităţile militare din ţară. Cei care doresc să intre în armată, trebuie să îndeplinească toate condiţiile necesare şi să treacă probele sportive.
Printre cele mai căutate domenii sunt poliţie militară, geniu, aviaţie sau forţe pentru operaţii speciale.
Cel mai mic salariu câştigat de un soldat este de 2.000 lei şi poate ajunge până la 4.200 lei, în funcţie de arma pe care o alege.
În cazul subofiţerilor şi ofiţerilor, lefurile sunt mult mai mari. Un ofiţer cu funcţie de comandă poate câştiga peste 18.000 de lei.


