RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Aproape 7 milioane de lei așteaptă Primăria Pașcani de la AFM pentru finanțarea a două proiecte importante pentru comunitate

Municipiul Pașcani are depuse la Administrația Fondului pentru Mediu, două cereri de finanțare, care vizează două proiecte importante pentru comunitate. Este vorba despre lucrări de modernizare a iluminatului public în cartiere și de extindere a acestuia în zonele unde în acest moment nu există.

Acest proiect este unul complementar celui care este implementat în acest moment și al cărui scop este modernizarea iluminatului public pe străzile principale ale Municipiului Pașcani. Valoarea proiectului finanțat de AFM este de 5.000.000 de lei, iar pentru a fi eligibil municipiul nostru a trebuit să eșaloneze la plată datorii ce provin din anul 2016.

„Așa cum am declarat și cu alte ocazii, actuala administrație încearcă să identifice toate sursele de finanțare posibile pentru a obține fonduri pe cheltuielile cu investițiile municipiul Pașcani. Astfel, încă din anul 2020 am încercat să înțelegem de ce vechea administrație nu a depus nici o cerere de subvenționare pentru programele finanțate de Administrația Fondului pentru Mediu. Am descoperit că Primăria municipiul Pașcani nu a depus niciodată acea declarație privind obligațiile la Fondul de Mediu, astfel încât nu era eligibilă pentru accesarea acestor programe. În anul 2021 am reușit să depunem declarațiile. Am obținut o eșalonare la plată a obligațiilor către Administrația Fondului pentru Mediu începând cu anul 2016. De la jumătatea anului trecut, am devenit eligibili pentru programele finanțate prin Administrația Fondului pentru Mediu. În acest sens, în acest moment, Primăria Municipiului Pașcani are depuse două cereri de finanțare la Administrația Fondului pentru Mediu. Una este în cadrul programului privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în infrastructura de iluminat public, asta înseamnă că se va moderniza iluminatul public în Municipiul Pașcani, în special zona de cartiere și se vor face extinderi, acolo unde nu există iluminat public. Valoarea proiectului este 5.387.871 lei, din care valoarea eligibilă 5 milioane de lei”, a explicat Claudiu Bodoașcă, administratorul public al Municipiului Pașcani.

Un alt proiect important a cărui finanțare ar putea fi asigurat prin Administrația Fondului pentru Mediu este cel de instalare a 9 stații de încărcare electrice în 7 locații din Pașcani. Valoarea acestuia este de 1.839.795 de lei.

  

„Altă cerere este în transporturi.  Aici avem proiecte care prevăd montarea a 9 stații de încărcare, pentru autovehicule electrice în 7 locații în municipiul Pașcani. Valoarea proiectului este de 1.839.795 lei, din care valoarea eligibilă 1.746. 823 lei”, a mai spus Claudiu Bodoașcă.

Related posts

RAGCL: Programul de sărbători și numărul de telefon pentru intervenții

Redacția

Primăria caută parteneri în proiectul pentru comunităţile defavorizate din Paşcani şi suburbii

Ema Roman

Consiliul Judetean lasa in paragina zeci de cladiri

Redacția
Încarcă...