RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Apel umanitar pentru susținerea unei familii a cărei gospodării a fost distrusă de un incendiu

O familie din Moțca, a cărei gospodării a fost mistuită de un incendiu, cere un minim ajutor comunității. Vasile Mercaș, proprietarul casei, îi roagă pe cei care dețin mobilier sau bunuri casnice de care nu mai au nevoie, să i le doneze lui și familiei sale.

“Nu contează ce are fiecare. Mobilă, gemuri scose de la case, orice ne este de ajutor să ne refacem gospodăria, atât cât să putem lucra”, ne-a spus acesta.

Omul a stat peste o lună de zile internat în spital după incendiu. Acum încearcă să refacă din ceea ce a fost casa și gospodăria.

Extrem de afectat, Vasile Mercaș, a ținut să le mulțumească tuturor celor care i-au acordat o mână de ajutor și îi sfătuiește pe oameni să fie atenți, să nu repete greșeala sa.

  

“Sunt mulți care au sărit și ne-au dat o mână de ajutor. Le mulțumesc, Dumnezeu să îi ajute. Nu îi știu pe toți că am stat în spital și aici au venit foarte mulți și au dat o mână de ajutor”, ne-a mai spune Vasile Mercaș.   

Incendiul ce le-a mistuit mare parte din casă și gospodărie a izbucnit în după-amiaza zilei de 22 mai 2021. Focul s-a aprins la un fânar, după cum afirmă reprezentanții ISU Iași. Proprietarul ar fi încercat să omoare păduchii din coteț cu o făclie, de la care s-a aprins fâneața. O butelie a explodat, iar pe lângă pagubele materiale au ars de vii și multe animale.

Cei care doresc să contacteze familia pot suna la numărul de telefon 0721.840.160.

Related posts

Angajaţii de la Salubritate şi Gospodăria Comunală au curățat locuința femeii de la blocul ITP care devenise un adevărat munte de gunoaie (VEZI VIDEO)

Oana Cordoneanu

Certificatul de căsătorie între persoane de același sex va fi recunoscut în România, dacă este încheiat în alt stat UE

Redacția

Pășcănean accidentat grav după ce a căzut de pe bicicletă (FOTO)

Irina Gherasim
Încarcă...