RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Economie și afaceri

Antibiotice a pătruns pe piețele din SUA și Marea Britanie cu noi medicamente asociate Covid-19

Pe fondul pandemiei cu virusul SARS-CoV-2, în timp ce piața spitalelor și farmaciilor din România și-a restrâns substanțial activitatea, Antibiotice identifică oportunități în consumul de medicamente prin participarea și adjudecarea de licitații în piețele internaționale precum SUA și Marea Britanie (UK).

La începutul lunii iulie Antibiotice a făcut primele livrări pentru două medicamente antiinfecțioase injectabile folosite în tratamentul asociativ Covid-19, destinate spitalelor din Marea Britanie și Statele Unite ale Americii.

Aceaste prime livrări sunt avangarda unui contract încheiat cu autoritățile din aceste țări, în urma câștigării licitațiilor organizate de sistemele de sănătate britanice și americane. Vor urma și alte livrări, în total 2,5 milioane de flacoane până la finalul anului 2020. În acest moment, Antibiotice este deja înscrisă în cursa licitațiilor pentru anul 2021, compania urmărind continuarea proiectelor pe termen lung.

“Cu un portofoliu reprezentativ de antibiotice, medicamente cardiovasculare, antiinflamatoare sau dermatologice, am reușit în această perioadă dificilă pentru noi toți, cu multe restricții, să punem la dispoziție tratamente asociative Covid -19 atât pe piața internă cât și pe piețele internaționale. Livrările s-au efectuat având în vedere în primul rând acoperirea nevoii de medicamente antiinfecțioase pentru pacienții din România pe care îi tratăm de 65 de ani”, a declarat Delia Racoveanu, director Marketing și Vânzări Piața Internațională.

  

Accesarea pieței Marii Britanii face parte dintr-un proiect mai amplu al Antibiotice destinat piețelor europene, alături de statele scandinave, Germania, Polonia, Ungaria, Olanda. În SUA, compania este prezentă de peste 10 ani, iar odată cu pătrunderea pe piață a acestui nou produs de generație superioară, pentru care există puțini producători la nivel mondial, Antibiotice și-a întregit portofoliul de medicamente antiinfecțioase utilizate în spitalele americane. 

“Faptul că Antibiotice a intrat în rândul producătorilor acceptați de sistemele de sănătate din țări puternic reglementate și concurate cum sunt cele din Uniunea Europeana, Asia sau SUA, este important pentru noi, pentru că reprezintă o recunoaștere a calității medicamentelor fabricate de Antibiotice Iași și implicit o recunoaștere a performanței industriei farmaceutice românești”a subliniat Delia Racoveanu.

Pentru ca aceste noi produse să ajungă a fi livrate pe piețele Marii Britanii și SUA, a fost necesară întocmirea dosarelor de înregistrare a produselor conform normelor și cerințelor aplicabile pe aceste piețe, obținerea autorizării de punere pe piață, participarea în licitații și identificarea partenerilor prin care să fie distribuite produsele în piață.

Antibiotice este deja prezentă cu aceste medicamente sterile injectabile și în alte sisteme de sănătate internaționale precum Serbia, Vietam și Republica Moldova.

telem

Related posts

Blestemul fondurilor europene: femeie de afaceri din Stolniceni Prăjescu obligată să dea banii înapoi, după opt ani

Redacția

Fermierii mai pot depune doar astăzi cererile de despăgubiri pentru secetă

Redacția

Preţurile la alimente sunt la cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani, în toată lumea

Redacția
Încarcă...