NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Economie și afaceri

Căldură să fie, în rest scumpim totul! Preţul mai mic la gaz avantajează sistemul centralizat de termoficare

Specialiştii spun că, până la urmă, factura plătită de toţi românii va fi mult mai mare decât scumpirea efectivă a gazelor livrate populaţiei. Din 2015 este aşteptată o avalanşă de scumpiri după decizia Parlamentului de a nu liberaliza preţul gazelor livrate consumatorilor casnici. CET-urile vor primi gaz la preţul producătorilor interni, mai mic decât cel al gazului de import.

 O decizie luată de Guvern înainte de alegerile prezidenţiale va afecta buzunarele românilor pe termen lung, deşi această decizie pare, la prima vedere, în avantajul populaţiei. Executivul a decis să prelungească calendarul liberalizării preţului gazelor naturale până în 2021. Asta înseamnă că populaţia va beneficia în continuare de subvenţii pentru gazele naturale. În schimb, piaţa va fi liberalizată pentru consumatorii non-casnici. Ce înseamnă acest lucru? Toţi agenţii economici care utilizează gaz metan îşi vor majora preţurile, de pe 1 ianuarie 2015.

 Scandal în jurul deciziei

  

Ministrul delegat al Energiei, demisionarul Răzvan Nicolescu, este cel care a făcut recent anunţul conform căruia Comisia Europeană ar fi acceptat, la cererea Guvernului României, prelungirea calendarului liberalizării gazelor naturale din producţia internă, cu doi ani şi jumătate. Decizia ar fi însemnat că majorarea trimestrială a preţului gazelor, prevăzută în acest calendar, este amânată cu perioada menţionată.

Dar, după ce Parlamentul a fost anunţat că va fi elaborat un nou plan de liberalizare, pentru perioada 1 iulie 2015-1 iulie 2021, prelungit astfel pe 6 ani, Comisia Europeană a anunţat că nu a fost de acord cu această decizie şi, mai mult, România trebuie să-şi respecte angajamentele luate. Premierul Victor Ponta a menţionat, întrebat despre schimbul de declaraţii dintre ministrul pentru Energie şi Comisia Europeană, că România ţine cont de decizia Parlamentului în această privinţă.

De ce este bine

În primul rând, îngheţarea liberalizării preţului gazelor naturale în următoarea perioadă înseamnă o stagnare a preţului energiei termice produse în România, în primul rând pentru deţinătorii de centrale termice. Aceştia erau ameninţaţi să plătească facturi mult mai mari după 1 ianuarie 2015.

În al doilea rând, decizia a deschis o altă discuţie şi Camera Deputaţilor a luat o decizie prin care centralele de cogenerare – CET-urile – beneficiază de acelaşi preţ al gazelor naturale ca ceilalţi consumatori casnici. Practic, CET-urile vor produce energie termică cu preţul gazelor livrate populaţiei, nu cu preţul gazelor de import, ca până acum. „S-a evitat cu această decizie o distorsiune de concurenţă între centralele individuale pe gaz şi termoficarea centralizată. CET-urile ar trebui să aibă acelaşi regim de tarif la gaz cu populaţia, astfel încât clienţii lor să nu fie discriminaţi în raport cu locatarii care au centrale pe gaz”, ne-a spus Ana Maria Icătoiu, purtătorul de cuvânt al Dalkia Iaşi.

De ce este rău

Ce spun specialiştii despre faptul că populaţia va plăti preţul gazelor din producţia internă, în vreme ce consumatorii industriali vor trece pe piaţa liberă, la tarifele gazelor din import şi despre faptul că CET-urile vor plăti preţul gazelor din producţia internă? Că măsura, deşi potrivită pentru consumatori, va afecta indirect populaţia începând cu 1 ianuarie 2015. Motivul este că toţi consumatorii industriali de gaz vor creşte preţurile produselor.

„În primul rând, furnizorii de gaze care au contracte cu CET-urile pierd o mare parte din marja pe care şi-o calculaseră începând cu 2015 aferentă vânzărilor de gaze către sistemele centralizate de termoficare. Ca să nu piardă profit, aceştia vor transfera marja nerealizată în preţul cu care vor livra gaze către consumatorii non-casnici, adică toţi în afară de populaţie şi CET-uri”, a declarat Ana Maria Icătoiu.

Astfel, începând cu 2015, preţul gazelor livrate consumatorilor industriali se va majora, pentru că li se va oferi foarte mult gaz de import. Costurile de producţie ale industriei şi ale termoficării consumatorilor non-casnici, inclusiv şcoli şi spitale, vor creşte. Aceasta va genera o creştere a preţurilor. Practic, câştigul obţinut prin amânarea liberalizării preţului gazelor naturale ar putea fi anulat prin creşterea preţurilor bunurilor şi serviciilor.

Scandalul Nicolescu-OMV

Un deputat PSD, Iulian Iancu, l-a acuzat recent pe ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, că lucrează pentru interesele companiilor multinaţionale din domeniu şi împotriva intereselor Statului român.

Deputatul a oferit drept argument amânarea rediscutării redevenţelor plătite de cei care exploatează resursele româneşti către Statul român. Negocierea redevenţelor a fost amânată cu un an, deşi, spune deputatul, redevenţele plătite de firmele care exploatează resurse în România sunt o parte importantă a bugetului de stat. Iancu a menţionat că redevenţele plătite statului român sunt în medie de 7%, în vreme ce Ungaria primeşte între 12% şi 30%, Franţa aproximativ 30%, iar Turcia 12,5%. Deputatul Iancu l-a mai acuzat pe Nicolescu că, în calitate de fost manager în cadrul OMV-Petrom, face lobby pentru această companie în Guvern.

Între timp, Nicolescu și-a anunțat pe Facebook demisia din Executiv, fiind anunțat de premier că viitorul Guvern Ponta IV va fi format exclusiv din politicieni.

sursa 7est.ro

 Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 

Advertisements

Related posts

Un fost atacant al Politehnicii Iași,Ionuț Bâlbă, se războiește în instanță cu finanțiștii pășcăneni

Redacția

Efecte în lanţ în economia mondială, din cauza răspândirii coronavirusului

Redacția

Alocațiile cresc cu 10% din ianuarie, punctul de pensie cu 8% din septembrie

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site