RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Eveniment

Angajații Gărzii de Mediu, în grevă generală pe termen nelimitat, de marți

Personalul Gărzii Naționale de Mediu (GNM) din toată țara declanșează marți, 10 mai, grevă generală pe termen nelimitat, manifestându-și astfel nemulțumirea și indignarea pentru inechitatea salarială care există în domeniul protecției mediului.

 

„Este de neînțeles discrepanța între importanța care se acordă la nivel global problemelor legate de protecția mediului și modul în care sunt tratați în țara noastră cei care veghează la păstrarea unui mediu sănătos. Cu toate că protecția mediului este un domeniu de importanță strategică, reprezentând o vulnerabilitate, un risc și o prioritate conform Strategiei Naționale de Apărare a țării, angajații Gărzii Naționale de Mediu nu au mai beneficiat de o creștere salarială din anul 2009, fiind remunerați în prezent conform celei mai mici grile de salarizare din întregul sistem bugetar”, se spune într-un comunicat al Sindicatului Național al Gărzii de Mediu, remis, luni seara, Agerpres.

  

Angajații Gărzii Naționale de Mediu au întrerupt, în data de 26 aprilie, programul de lucru timp de două ore, la nivel național, în vederea aducerii în prim-plan a nemulțumirilor legate de nealinierea salariilor personalului GNM la nivelul salariilor colegilor din instituțiile cu atribuții similare, cât și de îmbunătățirea condițiilor de muncă, acestea fiind, de fapt, revendicările lor.

„Faptul că, de la acea dată, până în prezent, reprezentanții Guvernului nu și-au manifestat dorința de a soluționa problemele grave existente în cadrul sistemului nostru instituțional a dus la această stare de fapt. Pe întreaga perioadă a grevei generale nu se vor desfășura activitățile specifice Gărzii Naționale de Mediu și nu se va lucra cu publicul în niciun comisariat din țară, fapt pentru care ne cerem scuze cetățenilor pentru această disfuncționalitate”, se mai spune în comunicatul semnat de liderul sindical Valentin Neagoe.

 

Sursa: digi24.ro

Related posts

FESTIVALUL OBICEIURILOR ȘI TRADIȚIILOR DE IARNĂ – DATINI DIN STRABUNI RUGINOASA 2017 (VIDEO)

Redacția

Slujba privegherii în cinstea Acoperământului Maicii Domnului, la Biserica Sf.Voievozi

Redacția

14 cupluri vor sărbători nunta de aur la Moțca

Redacția
Încarcă...