Cine râde la urmă, râde mai bine – un dicton ce s-ar putea aplica situației politice din Franța odată cu numirea lui Michel Barnier în funcția de prim ministru de către președintele Emmanuel Macron la două luni după scrutinul legislativ anticipat care a avut ca deznodământ o Adunare Națională fără majoritate.
După ce a respins-o pe Lucie Castets, candidata Noului Front Popular (NFP, alianța stângii) – clasat pe primul loc cu 193 de deputați din 577, departe de majoritatea absolută de 289, președintele Macron a avut un singur criteriu în desemnarea șefului guvernului: un personaj care să nu atragă împotriva sa o majoritate care să ducă la cenzurarea guvernului.
După reacția de furie spumegândă a NFP, care l-a acuzat pe președintele Macron de “încălcarea voinței poporului la urne”, șeful statului s-a uitat înspre dreapta spectrului politic – partizanii săi centriști cu 166 de deputați, RN și aliații cu 143 de deputați și Republicanii (LR, centru dreapta) cu 47 de deputați. Având în vedere apropierea ideologică dintre centriști și LR, în practică desemnarea unui premier se reducea la un criteriu fundamental: dacă acesta sau aceasta este aceptabil(ă) pentru RN, pentru a împiedica cenzura.
După îndelungi căutări,
» Citește continuarea pe pagina autorului