
Plenul comun al Parlamentului a aprobat amendamentul PNL la proiectul de buget pe 2019 care prevede majorarea alocaţiilor copiilor de la 1 martie 2019.
Astfel, de la 1 martie 2019, copiii cu vârsta cuprinsă între 0 şi 2 ani vor primi câte 300 de lei pe lună, faţă de 200 cât primeau în prezent, iar copiii de până la 18 ani vor primi 150 de lei pe lună, faţă de 84 de lei cât primeau până acum. Amendamentul a fost revotat, joi, în plentul Parlamentului, după ce a fost schimbată sursa de finanţare.
Alocaţiile copiilor vor fi majorate, de la 1 martie 2019, după adoptarea în plenul Parlamentului a unui amendament la Legea bugetului. Astfel, copiii de până la doi ani vor primi câte 300 de lei pe lună, faţă de 200 de lei cât era alocaţia până în prezent, iar cei de până la 18 ani vor primi 150 de lei pe lună, faţă de 84 de lei cât primeau până acum. Amendamentul a fost revotat, joi, în plentul Parlamentului, după ce a fost schimbată sursa de finanţare. Anunţul a fost făcut de liderul PSD, Liviu Dragnea, care a apreciat că amendamentul făcut de PNL a fost ”demagogic” întrucât avea o sursă de finanţare care îl făcea de neaplicat. Alocaţiile vor fi plătite din deficitul bugetar, care creşte, astfel, la 2,76% de la 2,55% cât a fost estimat iniţial.
Articol integral www.romaniatv.net


