
Mare parte din membrii fostului Consiliu de Administrație de la RAGCL Pașcani au fost validați astăzi în aceeași structură de către legislativul local. Ei vor ocupa interimar funcțiile. Astăzi au fost prezenți în cadrul ședinței de Consiliu Local 16 consilieri.
Aceștia sunt: Gelu Nedelcu, director general, Sorin Năcuță, director tehnic, Laurențiu Costan, membru și Paul Apostol din partea aparatului de specialitate al primarului. Acestora li se alătură Dumitru Isticioaioa din partea ANAF.
Noutatea o constituie numirea lui Paul Apostol. În rest, ceilalți membri au făcut parte și din vechea structură, a căror mandate au expirat recent.
Votul a fost dat în ședința de astăzi a legislativului local. Consilierul PNL Marius Pintilie l-a întrebat pe primarul municipiului de ce nu a demarat din timp procedurile de selecție a noilor candidați.
”Dacă știam că expiră, de ce nu am evitat această situație, cu numirea unor membri interimari?”, a întrebat Pintilie.
Reprezentanții administrației locale au susținut că sunt în faza achiziției firmei ce se va ocupa de selecția candidaților.


