News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Accident tragic în Tătăruși. Un bărbat a decedat, după ce s-a răsturnat cu tractorul în râpă

Sfârșit cumplit pentru un bărbat în vârstă de 42 de ani din satul Pietrosu, comuna Tătăruși. Acesta a murit, după ce tractorul pe care îl conducea s-a răsturnat într-o râpă și a căzut peste el. Accidentul s-a petrecut pe dealul Pietrosu, în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Bărbatul a fost găsit de membrii familiei, care au sunat imediat la 112. La fața locului s-au deplasat echipaje de la Poliție, Ambulanță și de la Pompieri.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean, intervenția a fost una dificilă din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Până la locul accidentului, echipajul medical s-a deplasat pe jos cu echipamentele și aparatura din dotare.

  

Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic, decât să constate decesul. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Iași pentru efectuarea necropsiei.

“La locul solicitării echipajul cu medic de la Substația Pașcani au găsit un bărbat decedat care prezenta traumatism cranio-cerebrabl server, taumatism toracic și la nivelul membrelor. Nu avea din păcate indicații de resuscitare și a fost declarat decesul. Echipajul medical s-a deplasat pe jos cu echipamentele și aparatura din dotare până la locul incidentului datorită condițiilor meteo nefavorabile și a drumului nu a fost posibilă deplasarea cu ambulanța până acolo”, a declarat Nicolai pralea, purtător de cuvânt SAJ. 

Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs incidentul.„La data de 10 decembrie, în jurul orei 01:00, polițiștii au fost sesizați prin 112 despre faptul că pe raza satului Pietrosu din comuna Tătăruși, un tractor s-a răsturnat, iar conducătorul acestuia a decedat. Din primele cercetări efectuate la fața locului, a rezultat faptul că bărbatul, în timp ce ar fi condus respectivul tractor pe tarlaua Dealul Pietrosu, din cauza denivelărilor și a pământului umed ar fi derapat și s-ar fi răsturnat într-o râpă. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea întregii situații de fapt”, a declarat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt la Inspectoratul de Poliție Județean Iași.

Related posts

Combaterea evaziunii fiscale în domeniul panificației. Două societăți din Mogoșești Siret și Moțca au fost sancționate

Redacția

Foștii șefi ai Academiei de Poliție, condamnați la câte 3 ani de închisoare cu suspendare și muncă în folosul comunității în dosarul șantajării ziaristei Emilia Șercan. Sentința nu e definitivă

Redacția

Tânăr cercetat pentru comiterea a trei infracțiuni la regimul rutier

Redacția
Încarcă...