
Joi 28 noiembrie a.c, polițiștii din cadrul Poliţiei Municipiului Paşcani au oprit pentru control, în municipiul Pașcani, un moped, condus de un tânăr, de 24 de ani.
Întrucât tânărul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.
A fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate, a rezultat că mopedul nu era înregistrat, iar tânărul avea suspendat dreptul de a conduce vehicule.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.



