
Un grav accident rutier a avut loc în Slovacia iar în eveniment este implicat un cetățean român.
Potrivit presei slovace, un autobuz maghiar a lovit din spate un camion pe tronsonul de autostradă D2 care duce spre Cehia.
„Este un masacru, jumătate din autobuz este sub camion”, a relatat un martor descriind scene de la locul accidentului, potrivit hnonline.sk. Zeci de pompieri și echipaje de prim-ajutor din Malacie și Bratislava au intervenit la locul accidentului.
Grav accident cu un mort și zeci de răniţi pe autostradă, în Slovacia. Un șofer român ar fi implicat în coliziune
Coliziunea s-a produs în zona popasului din Bratislava.
La volanul camionului s-ar fi aflat un șofer român.
59 de persoane au fost rănite în accident, iar un bărbat de 56 de ani a murit.
Potrivit postului TV JOJ, este posibil ca șoferul autobuzului maghiar să fi adormit.
Secretarul de stat pentru Afaceri Externe din Ungaria a anunțat că în autobuz călătoreau maghiari din Budapesta și Miskolc.
Opt dintre răniți sunt în stare critică și sunt tratați la Spitalul Universitar din Bratislava, împreună cu cei doi șoferi ai autocarului, care au suferit răni ușoare. Alți 19 răniți au fost transportați de la Malacky la patru spitale din Bratislava. Răniții grav au fost tratați la Bratislava, trebuind să fie efectuate mai multe intervenții chirurgicale pentru a se încerca salvarea vieții lor.
Potrivit ministrului sănătăţii slovac, Michal Palkovic, rănile pacienţilor trataţi la Spitalul Universitar din Bratislava sunt foarte grave. „Sunt cazuri grave, de politraumatisme, mai multe persoane trebuie ventilate artificial, au fost aduși pacienți cu leziuni faciale grave, leziuni pelvine și de membre inferioare care au necesitat intervenție medicală imediată”, a spus ministrul de la Bratislava.
La volanul camionului implicat în accident se afla un șofer român, care tocmai ieșise din parcare. Era oprit pe breteaua de pe banda de urgență, așteptând să aibă loc să iasă în autostradă, când autobuzul maghiar a intrat din spate cu o viteză de 100 km/h. Şoferul autocarului ar fi adormit la volan, scrie sursa citată. Camionagiul român a suferit un șoc atunci când a coborât nevătămat din cabină și a văzut cum arată autocarul. Acesta transporta 58 de pensionari maghiari care plecaseră în vacanță în Cehia.
Poliția a efectuat testele de alcool ambilor șoferi și acestea au fost negative.
Zeci de mașini de pompieri și salvări și aproape 100 de persoane au participat la intervenția de salvare de după accident.


