



La data de 1 mai 2026, în jurul orei 22:30, Poliția Municipiului Pașcani a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu victime, în municipiul Pașcani.Din verificările efectuate la fața locului, a rezultat că o tânără de 19 ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Crinilor, la intersecția cu strada Grădiniței, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui alt autoturism, condus de o femeie de 24 de ani, intrând în coliziune cu acesta.În urma impactului, conducătoarea primului autoturism și o pasageră, ambele în vârstă de 19 ani, au fost rănite și transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest. În cazul femeii de 24 de ani, rezultatul a indicat o alcoolemie de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat. Aceasta a fost condusă ulterior la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice.
”La data de 1 mai 2026, în jurul orei 22:30, Poliția Municipiului Pașcani a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu victime în municipiul Pașcani.Din verificările efectuate la fața locului a rezultat că o tânără de 19 ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Crinilor, la intersecția cu strada Grădiniței, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui alt autoturism, condus de o femeie de 24 de ani, intrând în coliziune cu acesta.În urma impactului, conducătoarea primului autoturism și o pasageră, ambele în vârstă de 19 ani, au fost rănite și transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultând că femeia de 24 de ani avea o alcoolemie de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat. Aceasta a fost condusă la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice.În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe“. conform IPJ Iași.

