Absolvenţii de învăţământ superior ar putea fi obligaţi să facă stagii de adaptare profesională, în baza unui contract, pentru o perioadă cuprinsă între şase şi 12 luni, la finalul căreia vor fi evaluaţi şi vor obţine un calificativ, măsura fiind prevăzută într-un proiect de lege iniţiat de MMFPS.
Proiectul de lege privind stagiile de adaptare profesională pentru absolvenţii de învăţământ superior a fost supus, miercuri, dezbaterii publice pe site-ul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS).
Documentul reflementează modalitatea de efectuare a stagiilor de adaptare profesională pentru absolvenţii învăţământului superior, în scopul asigurării tranziţiei de la sistemul de educaţie la piaţa muncii, scrie Mediafax.
Perioada de stagiu se va putea organiza la debutul în profesie, o singură dată după fiecare formă de învăţământ de nivel superior absolvită.
Proiectul prevede că stagiul se va desfăşura în baza unui program aprobat de angajator, la propunerea conducătorului compartimentului în care stagiarul îşi desfăşoară activitatea.
Programul va cuprinde planificarea activităţilor care urmează să fie desfăşurate, în funcţie de nivelul cunoştinţelor teoretice şi de deprinderile practice dobândite pe parcursul perioadei de stagiu.
“Activitatea stagiarului pe toată perioada stagiului se face în baza contractului de adaptare profesională. Este interzisă utilizarea stagiarilor la prestarea altor activităţi şi/sau exercitarea altor atribuţii în afara celor care au ca obiect adaptarea profesională, se arată în proiectul de act normativ.
Perioada de stagiu poate fi întreruptă în situaţia suspendării contractului de adaptare profesională sau dacă stagiarul se află în concediu medical o perioadă mai mare de 30 de zile.
Activitatea stagiarului se va desfăşura sub îndrumarea unui formator din cadrul aceluiaşi compartiment în care acesta îşi va desfăşura activitatea. Persoana desemnată trebuie să fie dintre salariaţii calificaţi, cu o experienţă profesională de cel puţin doi ani în domeniul în care urmează să se realizeze stagiul.
“Un formator poate asigura formarea, în acelaşi timp, pentru cel mult trei stagiari. Exercitarea activităţii formatorului se include în programul normal de lucru al acestuia”, se mai arată în proiect.
Documentul mai stabileşte că nu poate avea calitatea de formator angajatul care a fost sancţionat în sensul retrogradării din funcţie sau a diminuării salariului ori dacă are calitatea de soţ, soţie, afin sau rudă până la gradul al patrulea inclusiv cu stagiarul.
Formatorul va coordona activitatea stagiarului, va propune modalităţi de rezolvare a lucrărilor repartizate acestuia, va supraveghea modul de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu corespunzătoare postului ocupat şi va întocmi, la sfârşitul stagiului, un referat în vederea evaluării.
Referatul va fi întocmit cu cinci zile înainte de terminarea perioadei de stagiu şi va cuprinde descrierea activităţii desfăşurate, aptitudinile pe care le-a dovedit stagiarul în modul de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu şi conduita în timpul serviciului.
Raportul de evaluare a perioadei de stagiu va fi adus la cunoştinţa stagiarului în termen de trei zile lucrătoare de la data completării. Acesta poate contesta raportul, dacă este nemulţumit de calificativul de evaluare, în termen de trei zile lucrătoare de la data luării la cunoştinţă. Conducătorul angajatorului va fi obligat să soluţioneze contestaţia în termen de trei zile lucrătoare de la primirea acesteia.
sursa Adevarul.ro
Citește și: {loadposition articlescategoryload}