RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Cultură

Orașul din România care va deveni capitală cultural europeană în 2021 este…TIMIȘOARA

Numele oraşului din România recomandat pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii în anul 2021 a fost anunţat astăzi la Biblioteca Naţională a României dintre cele patru candidate – Cluj-Napoca, Baia Mare, Timişoara şi Bucureşti, potrivit Agerpres.

 

În 2021, Romania va da Europei o capitală culturală, alături de Grecia, Serbia și Muntenegru. Timișoara, orașul desemnat câștigător, va primi zeci de milioane de euro

  

Juriul internaţional delegat de UE pentru a decis ce oraş din România va fi investit cu prestigiosul titlu a ajuns joi în Capitală. Echipa care a lucrat pentru Bucureşti a numit candidatura „Oraşul in-vizibil”, clujenii au ales sloganul „Servus 2021″, Baia Marepropune programul „Cultura Ospitalităţii”, iar Timişoara – „Luminează oraşul prin tine”.

Conferinţa de presă în cadrul căreia a fost făcut public numele oraşului recomandat pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021 în România a avut loc astăzi, vineri, 16 septembrie 2016, ora 17.15, la sediul Bibliotecii Naționale a României (Bd. Unirii nr. 22), în sala Mircea Eliade (parter).

Evenimentul a beneficiat de prezenţa Ministrului Culturii, doamna Corina Șuteu, precum și a președintelui juriului de experţi, domnul Steve Green şi a reprezentanţilor Comisiei Europene.

Ce înseamnă titlul de Capitală Culturală Europeană și cine îl acordă ?

„Capitală Culturală Europeană” este un proiect al Uniunii Europene iniţiat în 1985 cu scopul de a evidenţia bogăţia și diversitatea culturilor europene. Titlul a câștigat din ce în ce mai multă notorietate în Europa și are un impact cultural și socio-economic remarcabil, fiind oferit de Parlamentul European unui oraș sau mai multora pentru un an.

Numărul oraşelor care au deţinut titlul de Capitală europeană a culturii va ajunge la 60 în 2019. Acţiunea este deseori considerată iniţiativa emblematică culturală a Uniunii Europene.

Printre consecinţele raportate de oraşele care au deţinut anterior titlul se află următoarele:

Titlul de Capitală europeană a culturii a acţionat ca un catalizator pentru o schimbare majoră a oraşului sau a unei zone a oraşului.

O creştere semnificativă a respectului de sine şi a mândriei faţă de oraş în rândul cetăţenilor

O implicare mai mare în raport cu oferta culturală a oraşului, în special a unor categorii de public a căror participare e mai puţin probabilă.

Dezvoltarea unor noi oferte culturale, a unor noi competenţe şi a unor noi oportunităţi pentru artişti şi pentru organizaţiile culturale.

O mai bună înţelegere şi un profil mai bine definit la nivel internaţional, care se traduc adesea prin dezvoltarea turismului şi o reputaţie mai bună.

Descarcă raportul juriului de experţi independenţi care a evaluat cele 14 candidaturi depuse pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021 în România. Raportul inițial cuprinde o evaluare generală a tuturor candidaturilor, lista restrânsă a oraşelor candidate care urmează a fi evaluate mai departe, precum şi recomandările pentru oraşele respective.

Sursa: oradeiasi.ro

Related posts

Slujbă de priveghere în cinstea părintelui Arsenie Boca la Biserica Sfinții Voievozi

Teona Gherasim

Expoziție de mărțișoare tradiționale și lucrate manual la Pașcani

Redacția

Atelier de literatură și teatru, la Liceul Teoretic “Miron Costin” Pașcani

Carmen Bălăceanu
Încarcă...