RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Eveniment

9 octombrie – Ziua Mondială a Poştei

În fiecare an, la 9 octombrie, este sărbătorită Ziua Mondială a Poştei, dedicată activităţii de curierat a poştaşilor.

 

  

Scopul marcării acestei zile este de a conştientiza rolul sectorului poştal în viaţa oamenilor şi a societăţilor de afaceri, contribuţia sa la dezvoltarea socială şi economică a ţărilor. De asemenea, să încurajeze statele membre ale Uniunii Poştale Universale să întreprindă programe prin care să transmită mesajul lor şi să facă cunoscute activităţile lor în rândul publicului şi a mass-media la nivel naţional.

În fiecare an, peste 150 de ţări sărbătoresc Ziua Mondială a Poştei. Administraţiile poştale lansează emisiuni filatelice dedicate acestei date sau noi servicii poştale, organizează festivităţi şi evenimente speciale, conferinţe şi seminarii cu specific poştal şi filatelic. Alte activităţi includ postarea de afişe în oficiile poştale şi în alte locuri publice, zile ale porţilor deschise la oficii poştale, centre de e-mail şi muzee poştale, organizarea de activităţi recreative culturale, sportive şi altele. Multe administraţii poştale emit suveniruri speciale, cum ar fi tricouri şi insigne.

Mesajele transmise de Uniunea Poştală Universală pentru serviciile poştale din întreaga lume sunt diversificarea produselor şi a serviciilor lor pentru a satisface mai bine nevoile clienţilor, pentru fiabilitate, creşterea vitezei de operare şi sporirea securităţii.

În 2012 , mesajele livrate la nivel mondial au atins cifra de 350 de miliarde de scrisori şi mai mult de 6 miliarde de colete. De asemenea, au fost procesate milioane de tranzacţii financiare. Cu peste 600.000 de oficii poştale la nivel global şi peste 5 milioane de angajaţi în întreaga lume, care lucrează pentru a conecta oamenii şi întreprinderile de pretutindeni, zi cu zi, serviciile poştale sunt cuprinzătoare şi accesibile

Serviciul poştal rămâne cea mai mare reţea fizică din lume şi o infrastructură fundamentală care permite ca largi segmente ale economiei să funcţioneze.

Istoria acestei zile a început în 1874, când 22 de state au semnat la Berna actul de constituire a Uniunii Poştale Universale (UPU). Printre ele, s-a numărat şi România, care a fost reprezentată de directorul general al Poştelor şi Telegrafului la acea vreme, George Lahovary. În 1969, în timpul Congresului UPU, desfăşurat la Tokyo, ziua de 9 octombrie a fost declarată Ziua Mondială a Poştei.

În prezent, UPU este un organism aparţinând Organizaţiei Naţiunilor Unite, la care sunt afiliate administraţii poştale din 190 de ţări.

Sursa: financiarul.ro

 

 

Related posts

Huliganii de la miezul nopții: Bărbat al cărui tată a murit de COVID, huiduit de protestatari-VIDEO

Redacția

Imagini inedite din timpul furtunii care a răscolit Mamaia. Pare peisaj de iarnă (Video)

Redacția

Consultații oftalmologice gratuite pentru pășcăneni

Teona Gherasim
Încarcă...