
Rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli, proiect aflat pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local, de luni 27 noiembrie, face referire și la primele de casare ce vor ajunge la pășcănenii care își casează rablele, prin programul finanțat de Administrație Fondului de Mediu.
Sunt 87 de pășcăneni care au depus dosarele complete, din cei 120 înscriși pe platforma AFM, conform precizărilor administratorului public Claudiu Bodoașcă.”Avem 87 de persoane care au depus dosare complete, din cele 120 înscrise pe platforma AFM. În acest momnet se lucrează la redactarea contractelor de finanțare. Luni am primit și banii de la Administrația Fondului de Mediu, lucru ce se va vedea și în rectificarea bugetară de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local”, a susținut Bodoașcă.
Cei care urmerază să primescă primele de casare vor fi chemați în perioada următoare la sediul Primăriei.“Cetățenii vor fi chemați în perioada următoare, etapizat, să semneze contractele de finanțare, astfel încât să parcurgem și ultima etapă a ceea ce înseamnă casarea, radierea și ștergerea lor din circulație. Vrem ca acest lucru să se desfășoare rapid, să putem da primele de casare. Noi am prevăzut în bugetul local bani pentru plata a 300 de prime, dar din păcate doar 120 s-au înscris. Este totuși un prim pas, programul se va derula și anul viitor”, a mai susținut administratorul public.
Cei 87 de pășcăneni vor prii o primă de casare în valoarea de 3000 de lei. Din această sumă 2400 de lei sunt de la Administrația Fondului pentru Mediu, iar 600 de lei din bugetul local.


