RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Un sătmărean a dat cu mașina peste fosta soţie, ca să o omoare. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore

Un sătmărean a fost reținut pentru 24 de ore și riscă să fie arestat, după ce a încercat să-și omoare fosta soție cu mașina. 

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare au formulat referat cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile faţă de inculpatul V.C, cercetat pentru săvârşirea infracțiunilor de tentativă la omor calificat şi nerespectarea ordinului de protectie.

Mai precis, bărbatul a dat cu mașina peste fosta soție, cu intenția de a-i lua viața.

Scena teribilă a avut loc în localitatea Vama. 

  

Ce spun procurorii

În referatul întocmit în cauză, procurorii au reținut următoarea situaţie de fapt:

“Deplasarea părţii vătămate a fost întreruptă de prezumtivul autor care, aflat la volanul autoturismului proprietate personală, a accelerat, a pătruns pe contrasens în urmărirea persoanei vătămate provocând un accident de circulatie a cărei victimă a fost persoana vătămată, intenţia prezumtivului autor fiind aceea de a suprima viaţa persoanei vătămate. 

În urma acestor evenimente persoana vătămată V. A. M. a suferit leziuni în zona capului, fiind transportată cu ambulanţa SMURD la Spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale”.

Referatul împreună cu dosarul cauzei a fost trimis, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Satu Mare.

La efectuarea cercetărilor Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Satu Mare – Serviciul de Investigaţii Criminale”.

OBSERVATOR

Related posts

Deputații, raport favorabil pentru pensiile speciale în comisiile de specialitate. Votul decizional, la ora 16:00

Redacția

Tudose pune tunurile pe PNL: Toată țara a văzut că premierul a fost singur la negocierile cu fermierii

Redacția

Piața de energie, înghețată în lipsa deciziilor de la guvern / Care sunt efectele pentru facturile românilor

Redacția
Încarcă...