RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Politică

Un marcant membru PSD i-a spionat pe liberali de la balconul apartamentului

Întâlnirea liberalilor de astăzi de la Casa de Cultură a fost atent monitorizată de un membru marcant al social-democraților. Acesta a privit de la balconul blocului unde locuiește la numărul mare de peneliști, veniți din toată zona Pașcani la întâlnire.

Este vorba despre administratorul public al Primăriei, Gică Zanet, cel caruia în politică îi place să i se spună Cozmâncă de Pașcani“. De pe terasa blocului de peste drum de Casa de Cultură Zanet îi urmărea pe liberalii veniți la întâlnirea cu Alina Gorghiu și Vasile Blaga.

 

  

 

 

Când a văzut aparatele de filmat administratorul public s-a ascuns după un stâlp de beton, după care a intrat în casă.

 

O parte dintre cei care l-au zărit comentau pe seama gestului său. Unii credeau că este impresionat de mulțimea de liberali, alții că îi urmărea prin piața din fața instituției pe cei care trebuiau să îi apostrofeze pe membrii delegației de liberali. 

Related posts

Dermidie Niță, candidatul ALDE pentru Primăria municipiului Pașcani

Răzvan Grecu

A apărut scrisoarea anti-Dragnea. Paul Stănescu, Firea şi Ţuţuianu îi cer demisia lui Dragnea şi o propun pe Dăncilă şef interimar. Dragnea a convocat CEX-ul

Redacția

Dacian Cioloș SOMEAZĂ Guvernul Orban să ia URGENT lecții de la specialiști în comunicare: Marcel Vela nu a inspirat fermitate

Redacția
Încarcă...