RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Un bărbat din Iași a mers la fosta soție acasă și a amenințat-o, deși nu avea voie să se apropie de aceasta

Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 6 Poliţie Iaşi efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neexecutarea sancţiunilor penale. 

Din investigaţiile efectuate până în prezent s-a constatat faptul că în perioada 5 – 9 septembrie a.c., un bărbat ar fi încălcat de patru ori o sentinţa penală prin aceea că s-ar fi deplasat la locuinţa fostei sale soţii, s-ar fi apropiat de aceasta şi i-ar fi adresat ameninţări cu acte de violenţă.

În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 10 septembrie a.c., bărbatul bănuit de comiterea faptelor a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, fiind introdus în Arestul I.P.J. Iaşi.

La data de 11 septembrie a.c., acesta va fi prezentat cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi. 

  

Cercetările continuă.

telem

Related posts

1.000 de sancţiuni contravenţionale, pe linie rutieră

Oana

UPDATE A fost deschis dosar penal, pentru ucidere din culpă. Doi morți și mai mulți răniți, în urma accidentului rutier ce a avut loc între Strunga și Târgu Frumos

Redacția

Adolescent de 15 ani din Iași, dispărut. A plecat de la locul de muncă al tatălui său, dar nu a ajuns acasă

Redacția
Încarcă...