RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Zeci de sancțiuni și permise reținute în urma unei acțiuni a polițiștilor din Podu Iloaiei și Lețcani


Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Podu Iloaiei și ai Secției nr. 8 Poliție Rurală Lețcani au desfășurat, în data de 6 aprilie, o acțiune pentru prevenirea și combaterea furturilor de animale, verificarea legalității actelor de comerț și menținerea ordinii și siguranței publice.


În urma controalelor, au fost legitimate 127 de persoane și verificate 72 de autovehicule. Au fost aplicate 84 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 54.917 lei. Dintre acestea, 40 au fost date conform Legii nr. 61/1991, 36 potrivit OUG nr. 195/2002, 5 conform HG nr. 984/2005, iar 3 pentru alte abateri.


Totodată, polițiștii au reținut 9 permise de conducere și au retras 6 certificate de înmatriculare.
La acțiune au participat și polițiști din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, alături de jandarmi din cadrul I.J.J. Iași.
Autoritățile precizează că astfel de activități vor continua, în sistem integrat, pentru descurajarea faptelor care încalcă legea.
În cadrul acțiunii au fost constatate și cazuri punctuale. Un bărbat de 37 de ani a fost depistat pe DJ280E, în localitatea Breazu, conducând sub influența alcoolului, cu o valoare de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a refuzat prelevarea de mostre biologice, fiind întocmit dosar penal.
De asemenea, un tânăr de 18 ani a fost sancționat după ce a provocat scandal și a tulburat ordinea și liniștea publică, fiind sub influența alcoolului.

Related posts

Furt în piața deal. Paza locației, o problemă ignorată de ani de zile!

Marius Parteni

Tragedie pe E85, în Neamț. Două persoane și-au pierdut viața, alte două sunt rănite

Redacția

Acțiune a polițiștilor pășcăneni

Redacția
Încarcă...