
În goana sa pentru confiscarea nemulțumirilor absolut corecta a cetățenilor cu privire la creșterea impozitelor și taxelor locale, consilierul local Sorin Olariu a anunțat strângerea de semnături și pentru organizarea unui referendum împotriva ApaVital,
Anunțul a fost făcut în această dimineață pe rețelele de socializare și vine în completarea acțiunii anunțate în urmă cu o zi de strângere de semnături pentru dizolvarea consiliului local și demiterea primarului Marius Pintilie.
Dacă pentru dizolvarea consiliului local și demiterea primarului legea cere un minim de 9.440 de semnături, adică 25% din lista persoanelor cu drept de vot înregistrate la Pașcani, pentru organizarea unui referendum împotriva ApaVital Sorin Olariu nu are nevoie de nicio semnătură. Asta deoarece în calitate de consilier local acesta poate depune un astfel de proiect de hotărâre fără a avea nevoie de o listă de semnături.
În anul 2014, atunci când societatea civilă s-a mobilizate pentru strângerea de semnături pentru organizarea unui referendum împotriva operatorului Apavital, au fost necesare semnături de la 5% din cetățenii cu drept de vot.
S-a ajuns în acea situație deoarece niciun ales local de la acea dată nu a dorit să propună un astfel de proiect în nume propriu.
Prin urma, dacă demersul lui Sorin Olariu de a propune un referendum împotriva ApaVital este unul real, atunci acesta poate să depună oricând un astfel de proiect la Consiliul Local Pașcani.
Trebuie precizat că un astfel de proiect, dacă ajunge în Consiliul Local Pașcani, are șanse reale de a fi adoptat, deoarece, cel puțin teoretic, consilierii locali din PNL sunt obligați de poziționările politice din trecut să-l aprobe.
Mai mult, și din PSD Pașcani sunt propuneri pentru ieșirea din ARSACIS. Consilierul local Vlad Macovei declarând de mai multe ori că o soluție pentru stoparea majorării prețului la apă ar fi ieșirea din ARSACI și gestionarea serviciului de apă și canal în mod direct de Consiliul Local Pașcani.


