RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

UGB Bacău şi-a prezentat oferta educaţională la Paşcani

Timpul se scurge repede, iar absolvenţii de liceu se pregătesc pentru a lua o decizie importantă în viaţa lor. Cei care şi-au schiţat deja planul pe termen lung sunt siguri că vor lua BAC-ul cu note mari, deci tot ce trebuie să mai decidă este facultatea pe care o vor urma. Pentru a le veni în ajutor, o universitate din ţară a delegat reprezentanţi care să le expună elevilor variante de studii universitare.

 

Astăzi la Paşcani a poposit o caravană din partea Universităţii George Bacovia din Bacău. Reprezentantul Universităţii, Laurenţiu Novac – jurist practician asistent universitar şi coordonatorul caravanei, le-a prezentat liceenilor de la Colegiul Sadoveanu, oferta de studii de la Bacău.

  

Oferta este vastă, mai ales că de anul trecut, Universitatea George Bacovia a obţinut acreditare şi pentru Drept. Elevii care au participat la prezentare au avut şi câteva curiozităţi în legătură cu programul de studii şi cazarea în campusul universităţii.

Alături de reprezentantul universităţii a fost prezentă şi o studentă, de prezenţa căreia elevii au profitat punând întrebări despre cum e viaţa de student în Bacău.

Pentru cei aflaţi pe ultima sută de metri în alegerea facultăţii, cei de la George Bacovia au făcut câteva precizări pentru a-i ajuta să decidă.

Related posts

Învățător înregistrat când țipă și înjură la clasa a II-a. Bărbatul este consilier județean la Iași și nu e la prima abatere

Redacția

Profesorii care refuză vaccinarea vor fi testați la fiecare 72 de ore. Dascălii care refuză și testarea vor fi suspendați

Redacția

Elevii Liceului Teoretic ”Miron Costin” au sărbătorit Ziua Națională a României

Răzvan Grecu
Încarcă...