Relaţia personală bună şi bazată pe încredere între premierul ungar Viktor Orban şi preşedintele american Donald Trump poate servi drept bază pentru consolidarea relaţiilor economice dintre Ungaria şi SUA, a afirmat sâmbătă la un forum de afaceri la Budapesta fiul cel mare al preşedintelui SUA, Donald Trump Jr., aflat într-un turneu est-european ce va cuprinde şi România, relatează agenţia MTI, citată de Agerpres.
Vorbind în capitala ungară la forumul „Trump Business 2025”, Trump Jr. a spus că, după ce vara trecută s-a ocupat de campania electorală a tatălui său, el a venit acum la Budapesta pentru afaceri, ca vicepreşedinte al Trump Organization, societate care, conform autodescrierii de pe website-ul său, urmăreşte dezvoltarea afacerilor familiei în sectoarele imobiliar, comercial şi hotelier.
Trump Jr. a apreciat că, deşi în trecut regiunea central şi est-european a fost adesea privită cu dispreţ, în prezent Ungaria şi alte ţări din zonă prezintă un tablou mult mai favorabil comparativ cu vestul Europei, lucru datorat în opinia sa faptului că guvernele din această regiune au urmărit politici raţionale care au servit interesele propriilor cetăţeni. Referindu-se astfel la ţara gazdă, el a menţionat că cetăţenii ungari doresc să-şi apere valorile şi sunt susţinuţi în acest sens de leadership-ul premierului conservator Viktor Orban,
» Citește continuarea pe pagina autorului