
În piațeta din fața Primăriei municipiului Pașcani, sâmbătă, 22 septembrie, s-au adunat participanți de toate vârstele pentru a vedea cum se desfășura pe vremuri o șezătoare folclorică.
Totul a fost stabilit în cele mai mici detalii, astfel încât atmosfera să fie una autentică. Cei prezenți și-au luat din lada de zestre costumele populare, dar și instrumentele necesare pentru a se apuca de lucru.
Organizatorii evenimentului au vrut să demonstreze că nu trebuie uitată frumusețea obiceiurilor și tradițiilor strămoşești, dar mai ales importanţa păstrării acestora şi pentru generaţiile viitoare, aşa că au pus la cale acest spectacol, gândit sub forma unei şezători. Toate elementele care au întregit evenimentul au fost gândite într-un mod tradiţional, astfel încât decorul a fost unul rural, participanţii la clacă, îmbrăcaţi în costume populare.
Pe scenă a evoluat Grupul Folcloric „Datina”, din Lunca Pașcani, coordonat de profesorii Eugenia și Victor Vîrlan, conducerea muzicală Aurelia Tigâță, dansuri populare, Ansamblul Folcloric „Plaiuri pășcănene’, coordonator Maria Ungureanu, muzică populară- interpret folclor Emanuel Băiceanu și micuții de la Grădinița cu Program Prelungit nr.2 Pașcani, coordonați de educatoarele, Veronica Panteliom și Simona Apostol.
Evenimentul a fost organizat de Primăria Pașcani și Biblioteca Municipală „Leonard Gavriliu”, alături de parteneri Șansa 2010, Muzeul Municipal Pașcani și Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu”, coordonatori de proiect Mirela Ancuța și Mihaela Cojocaru.
Trăind într-o lume agitată, marcată de tot felul de frământări sociale și economice, omul modern s-a îndepărtat de origini, tehnologia luând treptat locul activităților tradiționale, precum și altor forme de manifestare spirituală. Prin astfel de manifestări culturale, se încearcă sensibilizarea atât a copiilor, cât și a părinților, pentru a se reîntoarce la tradițiile autentice ale poporului român.
{youtube}x0HsAC6U8AE{/youtube}


