News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Economie și afaceri

Tichetele de vacanţă pentru bugetari pot creşte numărul turiştilor cu 12-13%

Ministrul Turismului, Mircea Dobre, a declarat în ianuarie că angajaţii din sistemul public vor primi un tichet electronic de vacanţă cel târziu la 1 iulie.   

Dacă angajaţii din sistemul public ar beneficia din acest an de tichete de vacanţă, numărul turiştilor ar putea creşte cu 12-13%, ritm superior celui înregistrat în ultimii ani, de 7-10% a declarat pentru News.ro preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Mohammad Murad. Creşterea s-ar datora bugetarilor care, potrivit proiectului guvernamental, vor fi obligaţi să îşi petreacă vacanţa în România.

”De vreo patru ani de zile avem creştere continuă între 7 şi 10%. Şi în acest an, dacă se introduc voucherele de vacanţă (pentru bugetari, n.r.), sunt convins, va fi un lucru foarte important, va fi o creştere foarte mare, putem depăşi 12-13%”, a spus Murad, pentru News.ro. Ultimele date oficiale arată că, anul trecut, numărul de turişti străini în România a crescut cu 10,6% faţă de anul precedent, până la 2,47 milioane, număr-record al ultimelor decenii, în condiţiile în care a crescut atracţia ţării pentru turiştii din Europa, Asia şi America de Nord. În ultimii anii, numărul turiştilor străini în România a crescut rapid, la 1,71 milioane în 2013, 1,91 milioane în 2014 şi 2,23 milioane în 2015, arată datele Institutului Naţional de Statistică. În total, în 2016, numărul de turişti în România – români şi străini – a crescut cu 10,4% faţă de 2015, până la 10,92 milioane.

  

Preşedintele FPTR susţine că soluţia pentru accelerarea creşterii turismului românesc este o promovare mai agresivă şi crede că România poate prelua o parte din turiştii pe care Turcia i-a pierdut din cauza evenimentelor din ultimul an. ”Parţial, da. La noi sezonul este mai scurt. Se caută destinaţii noi, una din ele suntem noi”, a spus Murad.  Ministrul Turismului, Mircea Dobre, a declarat în ianuarie că angajaţii din sistemul public vor primi un tichet electronic de vacanţă cel târziu la 1 iulie. Tichetul de vacanţă ar putea fi folosit oriunde în ţară şi oricând, până la sfârşitul anului. ”Dorim să luăm această măsură în prima jumătate a anului 2017”, a spus Dobre. Programul de guvernare al PSD prevedea ca toţi bugetarii “vor beneficia anual, începând cu primul semestru din 2017, de un tichet de vacanţă egal cu valoarea salariului minim brut din acel an”, care va putea fi utilizat doar în România.

Sursa: ziaruldeiasi.ro

Related posts

S-a publicat OUG pentru despăgubirea fermierilor afectaţi de secetă. Pot cere până la 925 de lei pe hectar

Redacția

Care au fost cei mai buni angajatori în 2015

Redacția

Rata inflației a ajuns la 15,1%, în luna iunie. Gazele s-au scumpit cu 89%, uleiul cu 49%, cartofii cu 42%

Redacția
Încarcă...