News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Tensiuni în PSD după afirmația lui Rățoi “ce spune poporul așa vom face”. Primarul Pantazi la capătul puterilor: „O să vină altul după mine și o să fie mai rău!”

Prima concluzie a dezbaterii publice organizate de primarul Dumitru Pantazi­­  cu privire la problemele cauzate de ApaVital, a fost trasă în mod surprinzător nu de reprezentanții administrației locale, ci de deputatul PSD Neculai Rățoi. Acesta a promis, pe fondul acuzațiilor pășcănenilor la adresa consilierilor social democrați, că în cel mult trei zile problema ApaVital va fi tranșată în plenul legislativului local.

 „Domnilor, o să vedeți că în două, maxim trei zile, aceiași consilieri social democrați pe care astăzi îi criticați, o să se întâlnească și o să voteze ca să se rezolve această problemă. Ce spune poporul așa vom face”, a transmis deputatul Rățoi mulțimii care protesta în sală.

Rățoi a fost însă apostrofat la finalul dezbaterii de către colegul său de partid, viceprimarul Vasile Axinte. El i-a reproșat că a făcut această promisiune fără a se consulta cu cei din conducerea Primăriei.

  

În același context primarul Dumitru Pantazi s-a arătat extrem de nemulțumit de mulțimea care l-a huiduit și le-a transmis nervos că următorul primar va fi mai rău ca el.

„Eu mi-am rupt din timpul meu în care puteam rezolva probleme importante cu investiții din oraș, că vedeți ce mocirlă este, și voi în loc să mă ascultați mă huiduți. O să vedeți că cel care va veni după mine va fi mai rău”, le-a reproșat pășcănenilor edilul șef.

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Primarul pregătește abonamente sociale pe mijloacele de transport, pentru elevi și categoriile defavorizate . Rectificare bugetară pentru achiziția unei sărărițe și a unui plug. Gigacaloria scade cu 40 de lei

Marius Parteni

Angajări la Primăria comunei Miroslovești

Oana

Județul Iași a depășit 1 milion de locuitori. În Pașcani sunt înregistrate 46.159 persoane

Redacția
Încarcă...