Un individ s-a ales cu o pedeapsă din partea magistraților, după ce a fost acuzat că a vrut să facă moarte de om.
Judecătorii Tribunalului Iași l-au condamnat pe Iulian Claudiu Bițică (26 de ani) la patru ani de închisoare, pentru tentativă la omor calificat. De asemenea, instanța l-a obligat pe acesta la plata sumei de 20.000 de lei, cu titlul de daune morale, către victima sa. Conform anchetatorilor, conflictul a avut loc pe 26 iulie 2012, în jurul orei 19.00. După ce a ajuns într-un bar din Pașcani, Constantin Alexandru Gâtman s-a așezat la o masă alăturată de cea a acuzatului. Bițică i-a cerut tânărului să-i facă cinste cu o bere. Tânărul a refuzat să-i plătească berea și de aici a început întregul scandal. Cei doi s-au împins reciproc și au fost la un pas să se ia la bătaie, însă a intervenit barmanul.
Oamenii legii au precizat că, dând impresia că s-a împăcat cu partea vătămată, Bițică a revenit în bar și i-a cerut barmanului să-i dea o bere, pe care urma să o platească partea vătămată, însă angajatul a refuzat și, în acest context, individul i-a cerut victimei să iasă din local.
Procurorii au susținut că, în momentul în care a ieșit din bar, victima a fost înjunghiată în splină. Medicii au fost nevoiți să-i extirpe acest organ și au constatat că i-a fost pusă viața în pericol.
sursa Oradeiasi.ro
Citește și: {loadposition articlescategoryload}