Prima săptămână care urmează după Învierea Domnului Iisus Hristos este Săptămâna Luminată, care se termină în duminica următoare, numită Duminica Tomii (n.r. a Sfântului Apostol...
Peste jumătate dintre români consideră că tradiţiile de Paşte sunt foarte importante, iar o treime le consideră importante, relevă un sondaj realizat de IRES....
Ne apropiem cu pași repezi de Sărbătorile Pascale, iar administrația locală din Târgu Frumos a vrut să facă o bucurie locuitorilor, mai ales copiilor, care...
Crestinii ortodocsi au intrat astazi in Joia Mare, zi din Saptamana Patimilor. In aceasta zi se spune ca Mantuitorul Iisus Hritos si apostolii sai au...
Poliţiştii păşcăneni au acţionat pentru prevenirea evaziunii fiscale în domeniul comercializării cărnii şi produselor din carne şi altor produse specifice acestui sezon, cât și pentru...
Pentru că în perioada Sfintelor Sărbători de Paşte credincioşii se îndreaptă în număr mare către lăcaşurile de cult şi aşezările mănăstireşti, pompierii ieşeni recomandă populaţiei,...
Administrația Națională de Meteorologie preconizează că anul 2015 va fi cel mai călduros an din istorie. Cu toate acestea, urmatoarele două luni vor aduce multe...
In acest an, in Biserica Ortodoxa, Postul Sfintelor Pasti sau Postul Mare incepe in 23 februarie. Postul Pastilor tine sapte saptamani, incepe dupa Duminica Izgonirii...
Câteva sute de persoane s-au înghesuit astăzi pentru a ridica tichetele pe care Primăria Pașcani le acordă persoanelor cu probleme sociale. 1000 de pășcăneni au...
De câteva zile la Primăria Municipiului Pașcani se primesc solicitări pentru acordarea tichetelor sociale cadou de Paști, destinate persoanelor cu nevoi speciale....
“Postul cel adevărat este cel duhovnicesc, când fiecare dintre oameni încearcă să se abţină de la a vorbi de rău pe celălalt“, spune un reprezentant...