Parcă nici n-au fost. Parcă nici n-au fost vară, vacanță, zile fără teme, tabere, timp de joacă și de provocări. Școala a început și prezentul arată puțin diferit. E plin de responsabilități. Dar copiii își au bateriile încărcate și chipurile luminate de zâmbet. Își țin strâns la piept amintirile și bucuriile prin care au trecut. Și sunt pregătiți pentru fiecare pas care li se arată în cale.
În Arhiepiscopia Iașilor, peste 10.000 de copii au beneficiat de o experiență minunată în timpul vacanței de vară. Că au reușit să plece din satul lor natal sau nu, cu toții au mers în tabără. În… Tabăra din pridvorul satului! Aproximativ o sută de asemenea întâlniri au avut loc și nota 100 merită organizatorii, voluntarii, preoții și toți prichindeii și tinerii implicați în proiect! Un proiect implementat de ATOR Iași, derulat de Departamentul Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iașilor.
În fiecare tabără am fi mers! În fiecare tabără din Iași, din Neamț, din Botoșani. Cu toți copiii ne-am fi jucat! În toate întrecerile ne-am fi implicat, la fiecare provocare am fi răspuns! Și, cu siguranță, nu ne-am fi plictisit! Și nici de obosit n-am fi obosit, căci veselia și copilăria ne-ar fi molipsit! Am ales, însă, aproape la ghici, o singură tabără. Una în care, ajungând, să ne simțim ca-n toate! Să putem înțelege spiritul și să vedem ce înseamnă o tabără… acasă. O tabără în pridvorul satului și în tinda bisericii. Așa am ajuns la Pipirig dimineața devreme, într-o a doua zi de tabără a copiilor. Și-am făcut cu mic, cu mare, exerciții de… înviorare!
Cine n-a auzit de Pipirig? Din orice colț de țară ai fi, cunoști numele, cu siguranță – căci o parte dintre pățaniile povestite de Ion Creangă în „Amintiri din copilărie” au făcut celebru satul acesta din Neamț. Poate că nu la fel de cunoscut e faptul că biserica de aici e mare și frumoasă, o adevărată catedrală ridicată în vremea Patriarhului Nicodim Munteanu, fiu al satului. Și tocmai la Biserica „Sfântul Nicolae” s-au întâlnit aproximativ 140 de copii un pic somnoroși, fericiți după ziua de ieri, nerăbdători să afle ce le mai aduce ziua de astăzi. O zi, garantat, cu surprize una și una!
După gimnastica de dimineață presărată cu muzică, dans, gâdilat și zâmbet mult, copiii s-au trezit cu totul și au putut da startul oficial al zilei. Și cum o fi, oare, startul cel mai bun?
A fost emoționant să intrăm în biserică și să vedem cum cărțile de rugăciune își așteaptă, cuminți, copiii. Dar a fost și mai emoționant să auzim, apoi, glasuri de copii și de tineri rostind în același timp, în același cuget, în același duh, cuvinte prin care dădeau slavă lui Dumnezeu pentru toate!
La unele părți spunea doar părintele Manuel Dorneanu: „Acum și în vecii vecilor”. „Amin!”, răsuna corul de glasuri. Iar când părintele îndemna: „Toți!”, se auzea ca una: „Tatăl nostru care ești în Ceruri, sfințească-se numele Tău, vie Împărăția Ta…”. Când s-a încheiat rugăciunea, aproape că am simțit cum zâmbesc îngerii și sfinții, Maica Domnului și Hristos Însuși. Pictura de pe pereții bisericii pictate de către vrednicul de pomenire părinte Sofian Boghiu căpătase o strălucire aparte.
În funcție de vârstă, în patru echipe au fost împărțiți beneficiarii Taberei din pridvorul satului. Patru echipe cu numele Sfinților Ilie, Petru, Stelian și Mina. Prin rotație, de-a lungul celor trei zile, cu toții au participat la ateliere de unde au primit informații și provocări pliate perfect pe anii și pe interesele lor.
„Suntem șapte voluntari, fiecare cu responsabilitățile noastre. Ștefan se ocupă cu fotografiile și, alături de Alex, face Atelierul de prim-ajutor. Denisa face Atelierul de creație. Dumitrița se ocupă de Atelierul de comunicare și organizează, împreună cu mine, Vânătoarea de comori – se pricepe foarte bine la asta! Andreea face Atelierul de autocunoaștere. Îl mai avem alături pe Petronel, el mă ajută cu toate chestiunile organizatorice, este mâna mea dreaptă. Eu mă ocup cu tot ceea ce ține de a trimite copiii la grupe, de a împărți pe fiecare la atelierul potrivit, de a organiza Jocurile olimpice, de a găsi locațiile pentru Vânătoarea de comori. Mă gândesc la program – pe care îl organizez și în funcție de ceea ce vrea părintele să adauge, de ceea ce vor copiii. Țin cont și de pauzele lor. E important ca între ateliere să existe 10 minute… să aibă timp să se recreeze, să asculte o muzică, să cântăm la chitară, să dansăm împreună. Țin foarte mult la jocurile cu toată tabăra, unde copiii sunt împărțiți pe echipe, dar muncesc pentru același scop”, a povestit Florentina Barban, coordonatoarea taberei. Ea era, prin urmare, cea care ținea și menținea motorașele activităților, pentru ca misiunea proiectului, denumită „Împreună pentru tineri”, să fie o reușită!
La Atelierul de prim-ajutor, Ștefan și Alex au făcut o treabă fantastică! Toți ochii erau atenți, toți copiii voiau să afle cum își pot salva colegii sau oamenii dragi în cazul în care, Doamne ferește, s-ar întâmpla o nenorocire. Pe lângă propriile cunoștințele pe care le împărtășeau, voluntarii noștri și-au mai găsit un coechipier. Octavian, la cei 10 ani ai săi, s-a implicat total. „Cursul de prim ajutor a fost cel mai interesant dintre toate. Am învățat ce este o sângerare foarte mare, am învățat să punem un bandaj, am învățat să facem masaj cardiac și poziția laterală de siguranță. Bine, eu le știam deja, pentru că tata e pompier și mi-a mai explicat acasă – dar a fost interesant să fiu alături de voluntari”, a mărturisit micul salvator.
La Atelierul de autocunoaștere, copiii au muncit și s-au distrat pe măsură, văzând ce picturi ies desenându-și colegii fără să se uite în foaie. Au aflat informații despre ceilalți și despre ei înșiși, au arătat că le pasă și că își pot deschide sufletul dacă se află într-un context sigur și prietenos.
De deschis sufletul au îndrăznit să-l deschidă și tinerii de la Atelierul de comunicare. Mai în glumă, mai în serios, și-au exprimat gânduri pe care le-au lipit în copacul dorințelor. Așa, am descoperit că mulți vor să devină polițiști sau fotbaliști. Că unii au rămas marcați de RO-alertul de aseară, care anunța prezența unui urs în zonă. Că își doresc pace în lume. Și prietenii sincere. Că nu mai vor să fie excluși din anumite grupuri, nici luați în râs. Am aflat despre ei cât sunt de puternici și de fragili, în egală măsură – și cât sunt de minunați!
În tot acest timp, la subsolul bisericii, cei mai mici dintre copii au participat la Atelierul de creație. Au făcut felicitări în care au desenat conturul palmei lor, au colorat și au înfrumusețat cum au știut mai bine mânuțele, apoi au scris sau au fost ajutați să scrie câteva rânduri de mulțumire către Dumnezeu. Pentru că recunoștința se învață de la cele mai fragede vârste, iar felul de a mulțumi al copiilor îmbracă cele mai emoționante forme.
continuare AICI pe Doxologia.ro